Fermierii din Marea Britanie au aproape 100.000 de porci în plus. Nu au nici unde să-i țină, nici cum să-i sacrifice
Lipsa de personal în abatoarele din Marea Britanie a lăsat fermele de porci cu un număr suplimentar de 95.000 de animale, iar o posibilă criză de dioxid de carbon alimentar ar putea agrava şi mai mult problema, transmite Bloomberg.
Fermierii sunt forţaţi să utilizeze orice spaţiu disponibil pentru a adăposti animalele, de la grajdurile de vite până la magaziile pentru stocarea cartofilor, spune Zoe Davies, directorul Asociaţiei naţionale a crescătorilor de porci. Însă aceste improvizaţii nu sunt o soluţie pe termen lung şi faptul că sectorul este lovit simultan de mai mulţi factori, de la Brexit şi până la criza de dioxid de carbon alimentar, care este utilizat la paralizarea animalelor înainte de sacrificare, au creat condiţiile pentru o furtună perfectă, a adăugat Zoe Davies, scrie Agerpres.
Separat, preşedintele Asociaţiei procesatorilor de carne din Marea Britanie, Nick Allen, a declarat luni pentru Bloomberg TV că dioxidul de carbon alimentar este utilizat la sacrificarea a 80% din porcii şi păsările din Marea Britanie şi există şanse mici pentru modificarea procedurilor de sacrificare pentru porci deoarece această metodă este considerată cea mai umană.
"Dacă nu vom mai avea CO2 atunci nu vom mai putea opera iar consecinţa pentru acele animale va fi că vor rămâne la fermă. În cel mai prost scenariu, dacă CO2 se termină, după patru sau cinci zile nu vom mai vedea carne de porc şi pasăre din Marea Britanie pe rafturile magazinelor. Atât de rapid se petrec lucrurile", a spus Nick Allen.
Creşterea preţului gazelor naturale a provocat falimentul mai multor furnizori britanici de energie şi închiderea unor fabrici de îngrăşăminte care produc şi dioxid de carbon alimentar, precum şi la prelungirea duratei de valabilitate a produselor alimentare şi în producţia de bere, cidru şi băuturi carbogazoase.
Ministrul pentru mediul de afaceri, Kwasi Kwarteng, a declarat luni în Parlament că lucrează împreună cu Departamentul pentru Mediu, Alimentaţie şi Afaceri Rurale precum şi cu Trezoreria pentru a ajuta la rezolvarea deficitului de dioxid de carbon alimentar.
În schimb, crescătorii de porci au decis deja să reducă numărul de scroafe pentru împerechere cu aproximativ 5%, chiar dacă va fi nevoie de nouă până la zece luni pentru ca această măsură să conducă la diminuarea efectivelor de porcine, a spus Zoe Davies.
Asociaţia crescătorilor de porci a avertizat că aceasta este cea mai gravă criză cu care s-a confruntat sectorul în ultimele două decenii în timp ce Asociaţia procesatorilor de carne a avertizat că fermierii vor fi forţaţi să sacrifice porcii la ferme dacă nu se rezolvă rapid criza de dioxid de carbon alimentar.
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News