Live

Exxon Mobil dă în judecată UE din cauza taxei speciale impuse grupurilor petroliere. Cele trei argumente ale companiei

Data actualizării: Data publicării:
Exxon Mobil dă în judecată UE din cauza taxei speciale impuse grupurilor petroliere. Foto: Profimedia Images

Exxon Mobil dă în judecată Uniunea Europeană, din cauza taxei speciale impuse grupurilor petroliere. Compania susține că blocul comunitar şi-a depăşit autoritatea prin impunerea acestui impozit excepţional. Gigantul american consideră că taxa este contraproductivă, descurajează investiţiile şi subminează încrederea investitorilor, scrie BBC.

Acţiunea în justiţie este un răspuns important la noile taxe din partea industriei de petrol, care a înregistrat profituri record în acest an pe măsură ce guvernele occidentale au încercat să limiteze explozia facturilor la energie pentru consumatori, după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Demersul Exxon Mobil ar putea pune în pericol taxa pe profiturile extraordinare ale companiilor petroliere, care ar putea aduce miliarde de euro la bugetele statelor, bani cu care ar putea fi diminuate costurile cu energia pentru consumatori. Exxon Mobil a precizat că acţiunea a fost intentată miercuri de subsidiarele sale din Germania şi Ţările de Jos la Tribunalul General al Uniunii Europene de la Luxemburg, scrie Agerpres.

Taxa pe profiturile extraordinare ale companiilor petroliere este contraproductivă, a subliniat purtătorul de cuvânt de la Exxon, Casey Norton, şi va "submina încrederea investitorilor, descuraja investiţiile şi va creşte dependenţa de energia şi carburanţii importaţi".

La o întâlnire recentă cu investitorii, directorul financiar de la Exxon, Kathy Mikells, a estimat că taxa pe profiturile extraordinare ale companiilor petroliere ar putea costa grupul Exxon cel puţin două miliarde de dolari până la finele lui 2023. Aceste estimări "depind de modul cum fiecare ţară va implementa legislaţia", a spus Kathy Mikells.

Recent, Exxon Mobil a revenit în top zece cele mai mari companii din indicele bursier american S&P 500 iar 2022 se prefigurează cel mai bun an din istoria companiei. Gigantul petrolier a fost unul dintre cei mai mari investitori în sectorul european de rafinare în ultimul deceniu, injectând peste trei miliarde de dolari în mari proiecte de rafinare.

Într-un moment în care Exxon analizează noi investiţii în valoare de mai multe miliarde de dolari în Europa, "ne aşteptăm la argumente solide de business, susţinute de un mediu investiţional stabil şi predictibil", a spus Casey Norton. "Dacă vom investi aici va depinde în principal de cât de atractivă şi competitivă la nivel global va fi Europa", a mai spus purtătorul de cuvânt de la Exxon.

În România, Guvernul a aprobat miercuri transpunerea Regulamentului de impozitare a super-profiturilor companiilor din energie, în urma măsurii urmând să fie încasaţi într-un fond special 3,9 miliarde de lei.

Potrivit actului normativ, societăţile comerciale care desfăşoară activităţi în sectoarele ţiţeiului, gazelor naturale, cărbunelui şi rafinăriile vor plăti o contribuţie de solidaritate de 60% pentru ceea ce depăşeşte cu mai mult de 20% media profiturilor pe ultimii patru ani, respectiv 2018, 2019, 2020 şi 2021.

Din suma colectată în acest fond special, minimum 70% se vor distribui pentru finanţarea investiţiilor strategice, precum şi a investiţiilor în eficienţa energetică şi în energie din surse regenerabile.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Trump amenință UE cu taxe, dacă nu cumpără mai mult petrol și gaze din SUA. Cât importă europenii de la americani

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Partenerii noștri