Live

Cea mai poluantă termocentrală din Europa ar urma să fie închisă în cel mult 15 ani

Data actualizării: Data publicării:
Termocentrala Belchatow, aflată lângă Lodz. Sursa foto: Profimedia Images

Polonia intenţionează să închidă până la finele lui 2036 cea mai poluantă termocentrală din Europa, Belchatow, arată proiectul unui document publicat de autorităţile locale, după ce compania energetică PGE a renunţat la planurile de a dezvolta o mină de cărbune pentru a o sprijini, transmite Reuters.

Documentul, prezentat pentru consultare publică, este parte a solicitării regiunii Lodz de sprijin de la Fondul pentru o tranziţie justă. Acesta va finanţa proiecte care vor reduce costurile socio-economice pentru comunităţile din întreaga UE care depind în mare măsură de combustibilii fosili sau de sectoare industriale cu emisii ridicate de gaze cu efect de seră şi care au nevoie să îşi diversifice economia locală.

PGE a abandonat planul de a dezvolta o mină de lignit în Zloczew pentru a alimenta centrala Belchatow, după ce a ajuns la concluzia că proiectul va genera pierderi, se arată în document.

Belchatow, ale cărei operaţiuni ar fi urmat să fie extinse dincolo de 2030 cu ajutorul minei, va fi închisă în perioada 2030 - 2036, se arată în document, scrie Agerpres.

"Planificarea datelor pentru închiderea unităţilor termocentralei de la Belchatow şi renunţarea la planul de a exploata zăcămintele de la Zloczew sunt de o importanţă fundamentală pentru viitorul complexului Belchatow, al angajaţilor şi al locuitorilor regiunii", a afirmat directorul general Wojciech Dabrowski. Acesta a adăugat: "Cele două elemente au o încărcătură simbolică, deoarece de succesul proiectului va depinde în mare măsură succesul transformării energetice a Poloniei".

Conform strategiei energetice până în anul 2040, adoptată recent de Guvernul polonez, ponderea surselor regenerabile în consumul final de energie va fi de cel puţin 23% în anul 2030, când capacitatea instalată a parcurilor eoliene offshore ar urma să ajungă la 5,9 gigawaţi, comparativ cu zero în prezent. Până în 2040, capacitatea instalată a parcurilor eoliene offshore va ajunge la 11 gigavaţi.

În pofida unei creşteri economice susţinute după căderea comunismului, cărbunele are o pondere de peste 70% în producţia de electricitate a Poloniei. În plus, aceasta este singura ţară membră a UE care a refuzat să se angajeze să ajungă la neutralitate climatică până în 2050, susţinând că are nevoie de mai mult timp pentru a face tranziţia la emisii zero.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ungaria sfidează Polonia și acordă azil unui politician acuzat de deturnare de fonduri. Reacția Varșoviei

Polonia interzice „preluările ostile” ale companiilor media cheie de către aliații lui Viktor Orban

Ungaria se află pe o cale fără întoarcere sub Viktor Orban, avertizează un ministru polonez. Cum este văzută Budapesta la Bruxelles

Polonia vinde unt din rezerva statului, pentru a stabiliza prețurile înainte de sărbătorile de iarnă

Partenerii noștri