De ce încercările de susținere a piețelor financiare la nivel global nu pot împiedica pierderile
Măsurile economice luate în ultimul timp la nivel global încearcă să limiteze daunele, însă pierderile sunt inevitabile, a declarat la Digi24 Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal.
Nori negri deasupra economiei românești, după dezmățul din anul electoral
Comerțul Kîrgîzstanului cu Germania a crescut cu 4.000%
Dăianu avertizează Guvernul: Sper să nu ajungem să plătim taxa prin inflație
Boloș se scuză pentru deficitul bugetar prin cheltuielile cu investițiile. Dăianu: „E o nerozie”
Dăianu spune că sistemul fiscal "e ciuruit"
Dăianu: Nu avem venituri suficiente, cheltuim aiurea
Europenii devin tot mai săraci și cumpără mai puțină mâncare, pentru a face economie
Banca Mondială recomandă impozitul progresiv
Bolojan: Am concediat la început de mandat 50% din colegi
„Regula de bază a unei economii e că ceea ce numim factorii de producție nu trebuie să încetinească mișcarea, activitatea economică nu trebuie să înghețe.
Declinul poate dura 2 – 3 luni, este inevitabil, în pofida unor pachete mari de asistență, programe de sprijinire a activității economice. Atât timp cât vom avea o înghețare a unor sectoare economice, această distanțare socială care este un mijloc de a atenua răspândirea pandemiei nu are cum să nu afecteze activitățile economice.
Cu mijloace monetare şi fiscal - bugetare nu poţi să reduci automat infectarea oamenilor.
Ai nevoie de mijloace medicale şi măsuri de ordin administrativ.
Altfel spus, există o logică a războiului împotriva epidemiei, pandemiei care nu este în consonanţă cu ceea ce înseamnă desfăşurarea activităţii economice în vremuri normale. Aici găsim explicaţia principală pentru faptul că aceste măsuri de încercare de a sprijini activitatea economică, de a susţine pieţele financiare pentru a se evita un colaps, aşa cum s-a întâmplat acum mai bine de un deceniu, au eficacitate foarte limitată în condiţiile date. Dar guvernele şi băncile centrale nu au ce să facă. Întrucât mai este un factor care importă mult pentru activitatea economică şi anume incertitudinea, teama. Toate acestea au un impact uneori nimicitor asupra încrederii şi înclinaţiei de a face ceva", a adăugat Daniel Dăianu.
Miercuri seara, la finalul unei reuniuni de urgenţă, Banca Centrală Europeană (BCE) a lansat un nou program de achiziţii de obligaţiuni în valoare de 750 miliarde de euro, ceea ce duce la 1.000 de miliarde de euro achiziţiile de active de pe piaţă prevăzute pentru acest an.
Ulterior, Rezerva Federală americană şi-a anunţat şi ea cel de-al treilea program de urgenţă, în decurs de două zile, pentru a face faţă consecinţelor economice ale pandemiei de coronavirus, destinat de această dată să protejeze plasamentele de pe piaţa monetară de eventualele retrageri masive din partea investitorilor care doresc să îşi recupereze lichidităţile.
La rândul lor, Banca Centrală a Australiei şi Banca Naţională a Elveţiei au anunţat noi măsuri pentru a face faţă crizei.
Redactare G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News