Live

Creștere economică din pix. Economiștii și scumpirea cartofilor

Data publicării:

Creşterea economică înregistrată de România în primele nouă luni ale anului în curs a fost de 4,2%, atât pe seria brută, cât şi pe seria ajustată sezonier, comparativ cu perioada similară din 2017.

Raportat la acelaşi trimestru din 2017, PIB în trimestrul III din 2018 a înregistrat o creştere cu 4,3% pe seria brută şi cu 4,1% pe seria ajustată sezonier.
Faţă de trimestrul al doilea din 2018 Produsul Intern Brut în trimestrul III a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,9%, potrivit datelor "semnal" ale Institutului Naţional de Statistică, date miercuri publicităţii.

Raportat la acelaşi trimestru din 2017, PIB în trimestrul III din 2018 a înregistrat o creştere cu 4,3% pe seria brută şi cu 4,1% pe seria ajustată sezonier.

Estimările Statisticii sunt peste cele ale Comisie Europene (3,6% creștere economică pe întregul an) sau cele ale FMI (4%). O creștere economică mai mare semnifică însă un PIB mai ridicat și, implicit, un deficit bugetar, exprimat ca pondere în PIB, mai mic.

Abaterile dintre diferitele estimări și prognoze, de 1% din PIB sunt foarte importante pentru deficitul bugetar, spune Cristian Păun, profesor de economie. Estimările privind creșterea economică de 4% sunt puse de Păun sub semnul întrebării în condițiile în care economia mondială intră într-o fază de temperare.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Prețuri mai mari de Sărbători. Ce este „greedflation” sau inflația de lăcomie și la ce strategii de marketing apelează comercianții

Vladimir Putin admite că Rusia este într-o situație economică dificilă. „Există unele probleme”

România are cea mai mare inflație din Uniunea Europeană pentru a noua lună la rând

Avertismentul unui economist după retrogradarea ratingului României: „O lovitură semnificativă pentru credibilitatea României”

Partenerii noștri