Salarii și pensii mărite degeaba. Cumpărăm mai puțin cu mai mulți bani în buzunare
Cumpărăm mai puțin cu mai mulți bani în buzunare. Cu toate că românii au impresia că nivelul de trai a crescut în același timp cu salariile și pensiile, în realitate cheltuim mai mult pentru același coș de cumpărături comparativ cu anii precedenți. Creșterile salariale făcute din pix, necorelate cu productivitatea, au dus la inflație. România este țara cu cea mai mare rată a inflației anuale din Uniunea Europeană.
Care este legătura dintre studii și nivelul de trai
Decizie disperată printre crescători: din cauza secetei, oamenii își vând animalele pe capete
Câți bani sunt dispuși românii să cheltuie anul acesta de Crăciun
Experiment Digi24: Cât costă cartofii prăjiți serviți la restaurant
Cum se descurcă o familie de antreprenori, cu doi copii, care încasează 15.000 de lei lunar
Ce poți cumpăra din banii primiți ca alocație pentru copii
Românii se întorc acasă. Motivul care îi face să renunțe, după ani de pribegie, la viața din Occident
Carnea de pasăre se scumpește la sfârșit de an. Cu ce prețuri se va vinde înainte de Crăciun
România, campioana scumpirilor în Uniunea Europeană
Dacă în 2015 cumpăram un kilogram de cartofi cu 1,70 lei, anul acesta cu aceeași sumă ne permitem doar 680 de grame.
Cu toate că avem mai mulți bani în buzunare, nu înseamnă că ne permitem mai mult. Inflația mușcă din puterea de cumpărare reală. Practic, dăm mai mulți bani pentru același coș de cumpărături și servicii, dar traiul nostru de zi cu zi, fără să schimbăm calitatea, a devenit mai scump. Creșterea salariilor și pensiilor a dus la inflație, pentru că nu au fost corelate cu productivitatea.
Femeie: Nu înseamnă nimic, crește paralel cu prețurile, așa că în cel mai bun caz e la fel. În cel mai bun caz, dar nu sunt convinsă. Am impresia că mă socotesc la fel de strâns.
Femeie: Mult mai puțin cumpărăm, nu mai au valoare banii. E foarte mare diferența, foarte, foarte mare!
Femeie: Mai mult cumpăram, mai mult, că făceam suc de roșii, făceam mai multe. Acum suc de roșii nu fac, zacuscă nu mai fac
Bogdan Glăvan, economist: Așa putem să ne dăm seama de impactul inflației: mâncăm mai scump decât mâncam în 2015, când TVA-ul a scăzut de la 24 la 9%. Degeaba avem noi pe hârtie salarii cu două zero-uri în plus sau cu mai multe cifre dacă nu putem cumpăra mai multe produse.
Un studiu realizat de jurnaliștii de la Hotnews, bazat pe datele de la Institutul Național de Statistică, arată că în aproape toate zonele din țară, românii cumpără mai puțini cartofi în 2019 comparativ cu anul 2015. Scumpirile s-au simțit și la produse nealimentare și servicii.
Bogdan Glăvan, economist: Există și factori care țin de ofertă, de condițiile de producție. De asemenea, mai sunt și diverse conjuncturi de piață care țin de bolile care afectează zootehnia sau agricultura, de secetă, de condițiile meteo și așa mai departe. Foarte important pentru întreaga societate este că toate prețurile, prețurile în ansamblu, prețurile bunurilor de consum au crescut masiv în ultimii ani și atunci nu mai putem pune acest lucru pe seama unei cutare conjuncturi de piață, ci pe seama faptului că a fost o politică intenționată.
Rata anuală a inflației a urcat la 4,1% în luna iulie. România are, de șapte luni consecutive, cea mai mare inflație anuală din Uniunea Europeană.
Editor web: Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News