Live

Record pe piața imobiliară. Aproape 700 de mii de locuințe și terenuri au fost vândute în 2021

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Getty Images

Record de imobile care și-au găsit proprietar anul trecut în România. În total, au fost vândute aproape 700 de mii de apartamente, case sau terenuri. Numărul tranzacțiilor imobiliare este cu aproape 14% mai mare comparativ cu 2020, în ciuda scăderii din ultimele trei luni din an.

Nici pandemia și nici scumpirile generalizate nu au oprit achiziția de locuințe sau terenuri. Anul trecut, românii au cumpărat 698.756 de imobile, cu peste 95 de mii mai multe decât în 2020.

Gabriel Blăniță - expert imobiliar: Anul trecut abia s-a ajuns la același număr de tranzacții pe piața rezidențială ca cel înregistrat în 2008. În același timp, livrările de locuințe au fost de peste 3 ori mai mari. Ne uităm să achiziționăm locuințe mai mari, mai spațiose sau cu un birou pentru munca de acasă. A crescut importanța spațiilor verzi, fie că e aproape de un parc, fie că e vorba de acele spații verzi din interiorul ansamblului.

Numărul tranzacțiilor imobiliare a expodat în aprilie cu o creștere de 106%, până la 55.000 de contracte într-o singură lună. Creșterea era oarecum așteptată având în vedere că aprilie 2020 a fost marcată de debutul restricțiilor impuse de pandemie. Recordul de tranzacții s-a înregistrat însă în ultima lună a anului, venit după două luni în care incertitudinile politice, creșterea masivă a numărului de internări și reintroducerea restricțiilor au redus apetitul cumpărătorilor.

În decembrie a fost încheiat cel mai mare volum lunar de tranzacții din 2021, adică aproximativ 75 de mii de case, apartamente sau terenuri vândute. Dintre ele, aproape 14.500 au fost vândute în București. Capitala este urmată la mare distanță de Ilfov, unde au fost vândute 4.900 și de Constanța, cu 3.950.

Pentru acest an, dezvoltatorii imobliari spun că prețurile ridicate, dar și nevoia de locuințe mai mari vor determina tot mai mulți cumpărători să migreze spre periferii şi în mediul rural. Piața va fi susținută și de reducerea TVA-ului la 5% în cazul apartamentelor care costă cel mult 140.000 de euro, pentru cei care își achiziționează prima locuință.

Mihai Firulescu - director vânzări complex rezidențial: Dacă până anul trecut cererea era destul de ridicată pentru garsoniere și două camere care se încadrau în acest prag, începând de anul acesta, cererea pentru apartamente de trei camere a crescut.

În acest an, apartamentele s-ar putea scumpi cu cel puțin 5%, susțin specialiștii din domeniu, după ce în 2021 prețurile au urcat cu 15 procente. Majorările sunt puse pe seama scumpirii materialelor de construcții, la pachet cu o criză a forței de muncă.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Piaţa Matache rămâne deschisă iar hala de legume şi fructe este intactă. Comercianții afectați de incendiu au fost mutați

Incendiu puternic la Piața Matache din București. A fost emis și un mesaj RO-Alert

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Restricții de trafic în București, în weekend, cu ocazia comemorării a 35 de ani de la Revoluția din 1989. Pe unde nu se circulă

Partenerii noștri