Live

Propunere votată în Senat. Dobânda la credite, plafonată

Data publicării:

Senatorii au aprobat în comisii limitarea Dobânzii Anuale Efective (DAE), la 2,5 ori dobânda legală pentru credite ipotecare și la nivelul de 18% pentru creditele de consum.

Senatorii au dat raport favorabil pentru un proiect de lege care impune limite maxime percepute persoanelor fizice în contractele cu persoanele juridice, potrivit Profit.ro. Dobânda anuală efectivă este limitată la de 2,5 ori dobânda legală (2,25% în prezent) în cazul creditelor ipotecare și la 18% în cazul creditelor de consum, potrivit unor amendamente propuse de senatorul PNL Daniel Zamfir și votate de Comisiile reunite juridică, economică și buget.

Noile prevederi ar urma să se aplice și în cazul creditelor în derulare, în cazul în care proiectul va trece în forma votată de plenul Senatului și apoi de Camera Deputaților. Propunerea legislativă modifică Ordonanța Guvernului nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministrul Finanţelor, despre amânarea ratelor la credite: Rămâne în analiză. Băncile sunt deschise la refinanţări sau amânări voluntare

Indicele ROBOR la 3 luni a urcat la 3,23%

Indicele Robor la 3 luni scade la cel mai mic nivel din ultimele şapte luni

ROBOR la 3 luni, cel mai mic nivel din ultimele şase luni şi jumătate

Partenerii noștri