Precizări privind reparația autovehiculelor avariate în București prin CASCO
Proprietarii autovehiculelor avariate de căderea copacilor pot apela la asigurarea lor CASCO, au informat marți reprezentanții UNSAR – Uniunea Societăților de Asigurare și Reasigurare din România.
Proprietarii autovehiculelor avariate de căderea accidentală a copacilor înghețați sau a blocurilor de gheață pot apela la asigurarea lor CASCO pentru a fi despăgubiți de companiile de asigurări; de regulă, polițele CASCO acoperă daunele produse de aceste riscuri.
“Numai în București, în ultimele trei zile, câteva sute de mașini au fost avariate de căderea crengilor copacilor înghețați, a copacilor în întregime sau a blocurilor de gheață. În aceste situații, polița CASCO își poate demonstra încă o dată utilitatea, acoperind cheltuielile cu daunele aferente”, au declarat reprezentanții UNSAR.
În plus, asigurații care au ales și opțiunea de asistență rutieră în polița lor CASCO au posibilitatea de a o utiliza în cazul în care autovehiculul a fost grav avariat de căderea unui copac sau a gheții și nu mai este deplasabil.
De regulă, polițele CASCO pentru autovehicule acoperă riscurile de incendiu, trăsnet, explozie, furt, evenimente naturale, evenimente socio-politice și acte de vandalism, căderea de corpuri pe autovehicul, avarii produse în accidente rutiere prin coliziune cu alt autovehicul și avarii accidentale produse exclusiv autovehiculului – însă pachetele de riscuri asigurate pot să difere de la o companie de asigurări la alta.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News