Live

Depozite mai mari și volum mai mare al creditelor în luna mai

Data publicării:
man look his money fly away

Dobânzile mici plătite de bănci la depozitele constituite de populație și ROBOR mare nu au speriat românii. În luna mai, comparativ cu aceeași lună din 2017, depozitele rezidenților au fost în creștere în pofida dobânzilor mici plătite de bănci și a inflației. Dobânda interbancară ridicată la lei nu a frânat creșterea creditului în monedă locală. Acesta a crescut față de mai 2017 cu 22,8%, în timp ce cel în valută s-a micșorat cu 10,6%.

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut, în luna mai 2018, cu 0,5% faţă de luna aprilie 2018, până la nivelul de 308,682 miliarde de lei, în timp ce faţă de mai 2017 s-au majorat cu 10,6%, respectiv 5% în termeni reali, potrivit datelor Băncii Naţionale a României publicate luni, informează Agerpres.ro.

În luna aprilie 2018, depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut cu 1,1% faţă de luna martie 2018.

Potrivit datelor BNR, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei s-au diminuat cu 0,3%, până la 113,287 miliarde de lei față de aprilie 2018, dar au înregistrat o creştere cu 6,7% (1,3% în termeni reali) faţă de 31 mai 2017.

Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au crescut cu 1%, până la 94,45 miliarde de lei.

La 31 mai 2018, depozitele în lei ale altor sectoare s-au majorat cu 12,6% (6,8% în termeni reali) faţă de 31 mai 2017.

Depozitele în valută ale rezidenţilor gospodăriile populaţiei şi alte sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, s-au majorat cu 1,1% faţă de luna aprilie 2018, până la nivelul de 100,943 miliarde de lei (exprimate în euro, depozitele în valută s-au majorat cu 1,3%, până la 21,715 miliarde de euro).

La 31 mai 2018, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, au înregistrat o creştere de 1,7% (1,3% în termeni reali) faţă de luna aprilie 2018 (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 2%, iar depozitele în valută ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, au înregistrat o scădere de 0,5% (-0,9 la sută în termeni reali) faţă de luna aprilie 2018 (exprimate în euro, depozitele în valută ale altor sectoare s-au diminuat cu 0,2%).

Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 13,5% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor s-au majorat cu 11,5%).

Potrivit datelor BNR, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 15,8% (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 13,8%), iar depozitele în valută ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) exprimate în lei s-au majorat cu 8,2% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor din alte sectoare au crescut cu 6,4%).

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii mai 2018 un sold de 356,303 miliarde de lei, în creştere cu 0,4% (-0,02 la sută în termeni reali) faţă de luna aprilie 2018, iar în raport cu mai 2017 masa monetară s-a majorat cu 10,9% (5,2% în termeni reali)

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut, în luna mai 2018, cu 0,3% (-0,2% în termeni reali) faţă de luna aprilie 2018, până la nivelul de 239,121 miliarde de lei, potrivit datelor Băncii Naţionale a României remise luni.

În aprilie, creditul neguvernamental a urcat cu 0,7% faţă de martie.

Creditul în lei s-a majorat cu 1,4% (0,9% în termeni reali) în mai faţă de aprilie, în condiţiile în care împrumuturile acordate gospodăriilor populaţiei au urcat cu 2%, la 87,23 miliarde de lei, iar cele acordate alto sectoare au consemnat un avans de 0,6%, la 67,462 miliarde de lei. Pe total, creditul neguvernamental în lei a fost în mai de 154,69 miliarde de lei.

Pe de altă parte, creditul în valută exprimat în lei s-a diminuat cu 1,5% (exprimat în euro, creditul în valută s-a diminuat cu 1,3%) în mai faţă de aprilie, pe fondul unei scăderi cu 0,8% a împrumuturilor acordate gospodăriilor populaţiei (39,81 miliarde de lei) şi cu 2,2% în cazul companiilor (44,61 miliarde de lei).

Faţă de luna mai a anului trecut, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 6,4% (0,9 la sută în termeni reali) faţă de 31 mai 2017, pe seama majorării cu 16,1% a componentei în lei (10,2% în termeni reali) şi a diminuării cu 7,8% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a diminuat cu 9,4%).

Împrumuturile în lei acordate gospodăriilor s-au majorat cu 22,8% faţă de mai 2017, în timp ce creditele pentru companii au crescut cu 8,5%.

În ceea ce priveşte creditul neguvernamental exprimat în valută, împrumuturile pentru gospodăriile populaţiei s-au redus cu 10,6% iar cele pentru companii cu 5,2%.

Pe de altă parte, creditul guvernamental s-a majorat în luna mai 2018 cu 0,4% faţă de aprilie 2018, până la 101,193 miliarde de lei. La 31 mai 2018, creditul guvernamental a scăzut cu 0,2% (-5,3 la sută în termeni reali) faţă de 31 mai 2017.

În context, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a urcat luni pe piaţa interbancară la nivelul de 3,13% pe an, de la 3,09% cât era vineri, fiind cel mai mare nivel din ultimii patru ani, reiese din datele Băncii Naţionale a României (BNR).

O valoare mai mare a ROBOR la trei luni a fost înregistrată pe 7 mai 2014, respectiv 3,16% pe an. Conform datelor BNR, la începutul acestui an, ROBOR la 3 luni se situa la 2,05%. În ceea ce priveşte indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare, acesta a sărit la 3,20%, de la 3,16% vineri.

ROBOR la nouă luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale, a urcat la 3,24% pe an (de la 3,20% vineri), iar indicele ROBOR la 12 luni, a ajuns la 3,28% pe an (3,27% vineri). 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ungaria a depășit România la rezerva de aur, pentru prima oară în istoria modernă

(P) CEC Bank oferă credite de nevoi personale cu dobândă fixă de 7,90%

Crește dolarul: Cu cât s-a depreciat leul în raport cu moneda americană

Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur, începând de mâine. Ce dobânzi oferă Ministerul Finanțelor

Partenerii noștri