TAROM vrea să cumpere cel mai nou model Boeing
TAROM vrea să cumpere două aeronave ale celui mai nou model Boeing, investiţie ce s-ar putea ridica la aproximativ 600 de milioane de dolari. Este vorba despre aeronave de tip 787 Dreamliner, cu o capacitate de 250 de locuri şi care pot parcurge distanţe lungi. Investiţia ar putea ajuta TAROM să reia de anul viitor zborurile spre Statele Unite şi China, după cum declara recent directorul general al companiei.
Două aeronave de acest tip ar putea intra curând în flota companiei TAROM. Sunt unele dintre cele mai moderne din lume. Sunt doate cu o tehnologie de vârf, punctează specialiştii. Modelul Boeing 787 Dreamliner are o lungime de aproape 57 de metri şi o înălţime de circa şaptesprezece.
Încap în el între 210 şi 250 de pasageri. Ferestrele sunt de două ori mai mari decât cele ale modelelor anterioare şi sunt dotate cu un sistem electronic, bazat pe tehnologia LCD, care permite schimbarea culorii ferestrei în timpul zborului. Dispare astfel parasolarul tradițional.
Acest tip de aeronavă are inclusiv un sistem de eliminare a turbulenţelor. De aici şi numele de dreamliner, care ne duce cu gândul la o călătorie de vis. Modelul poate parcurge zboruri de cincisprezece ore, fără pauză, iar preţul cele mai noi variante depăşeşte 300 de milioane de dolari.
Cu aceste aeronave, Tarom ar putea relua cursele de lung curier. Oficialii companiei vor să lege Bucureştiul de metropelel New York şi Beijing. Iar zborurile ar putea începe chiar de anul viitor, declara la începutul acestei luni directorul general al companiei, Werner Wolff.
TAROM a început anul trecut să-şi reînoiască flota. După cele două aeronave Boeing 737 Next Generation achiziţionate în 2017, în vara acestui an alte 2 avioane de acelaşi tip au intrat în dotarea transportatorului aerian.
În total, compania de stat are 25 de avioane - 12 Boeing, 4 Airbus şi 9 ATR. Iar pentru uniformizarea flotei şi reducerea cheltuielilor de operare, TAROM va cumpăra cinci avioane noi Boeing 737 MAX 8, ce vor fi livrate în următorii 5 ani, o investiţie de 588 de milioane de euro. În plus, vrea să închirieze până la 13 avioane ce vor fi folosite pentru zboruri regionale, care să înlocuiască vechile ATR-uri.
Compania Tarom zboară de zece ani pe pierdere. În 2017, datoriile s-au ridicat la peste 170 de milioane de lei, timp în care s-au perindat cinci directori la conducerea societăţii. Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, crede ca odata cu noile achiziţii, compania va încheia anul pe profit.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News