Live

Sondaj printre manageri: Industria pierde din viteză

Data publicării:

Industria românească a pierdut din viteză, un semn îngrijorător, având în vedere că urmează lunile de vară, perioadă în care recuperarea creşterii este aproape imposibilă, potrivit barometrului industrial lunar efectuat de IRSOP şi SNSPA şi publicat marţi.

În fiecare lună, IRSOP şi SNSPA întreabă un eşantion de manageri dacă în firma lor producţia, comenzile, stocurile, angajările şi alţi parametrii au crescut sau au scăzut faţă de luna precedentă. Un index bazat pe raportul net dintre răspunsuri semnalează expansiune dacă trece de 50 de puncte şi contracţie dacă scade sub 50, potrivit News.ro

Scăderea activităţii s-a produs timp de două luni la rând, mai puternic în aprilie faţă de martie şi ceva mai uşor în mai faţă de aprilie, potrivit raportului. De fiecare dată, activitatea s-a redus la aproape toţi indicatorii măsuraţi de barometru.

”Când indicatorii fluctuează independent, riscurile pentru industrie sunt în general mici. Dar când majoritatea indicatorilor coboară împreună apare o situaţie care semnalează riscuri crescute. Pierderea elanului reprezintă un semnal îngrijorător, pentru că urmează lunile de vară când activitatea scade oricum din motive sezoniere, iar recuperarea creşterii pierdute este aproape imposibilă. În plus, încrederea managerilor a început să se topească mai rapid. Aşteptările lor pentru următoarele luni au atins nivelul cel mai coborât din acest an”, se arată în raport.

Volumul producţiei a scăzut la 59 de puncte faţă de 60 în aprilie şi 65 în martie. Creşterea rămâne pozitivă, dar e mai slabă decât în mai 2017, iar o scădere timp de două luni sugerează un gol mai substanţial la nivelul cererii interne şi externe.

”Stocurile au început să se golească, pe fondul scăderii comenzilor şi a producţiei. Indicatorul a coborât de la 50 de puncte la 47 în zona de contracţie”, se arată în raport.

Comenzile noi au scăzut de la 59 la 58 de puncte, o scădere aparent mică, dar persistenţa ei creează riscuri mari, avertizează specialiştii. Industria ar putea produce mai puţin în lunile care urmează, iar, pe de altă parte, nici un alt factor nu erodează încrederea managerilor la fel de puternic ca declinul comenzilor.

”Comenzile pentru export au scăzut mai drastic, de la 55 în aprilie la 52 în mai. Exportatorii au probleme mai mari decât în perioada similară din 2017. Media indicatorului pentru comenzi la export pe primele 5 luni din 2018 este numai 55 faţă de 60 în primele 5 luni din anul trecut. Scăderea este destul de alarmantă şi poate fi asociată cu încetinirea ratei de creştere şi a cererii din zona euro”, se arată în raport.

Totodată, importurile de materii prime au crescut însă de la 57 în aprilie la 61 în mai, în condiţiile în care au importat mai mult atât exportatorii cât şi non-exportatorii.

”Interesant este şi faptul că indicatorul importurilor este mult mai volatil decât cel al exporturilor, iar abaterea standard este mai mare. În consecinţă, pe termen mediu şi lung, importurile sunt mai instabile şi influenţate de un număr mai mare de factori diferiţi decât exporturile”, se arată în raport.

Specialiştii avertizează că numărul de angajaţi a atins pragul de jos al zonei de expansiune – 50 de puncte, rezultatul fiind previzibil, pe baza tiparului din 2016 şi 2017.

”Pe timp de vară, industria disponibilizează un număr de salariaţi din cauza influenţelor sezoniere descendente asupra producţiei. Dacă nu apare un boom de comenzi noi, ne putem aştepta ca în perioada iunie-august indicatorul pentru numărul de angajaţi să coboare în zona de contracţie, sub 50 de puncte”, se arată în raport.

Totodată, costurile de producţie rămân în continuare o ameninţare pentru industrie - indicatorul s-a situat în mai la 69 de puncte în zona de creştere, cu 1 punct mai puţin decât în aprilie. Astfel, media costurilor pe primele 5 luni din 2018 a fost mai mare decât anul trecut între ianuarie şi mai – 71 faţă de 67 de puncte.

”Preţurile încasate de firme au crescut uşor de la 60 în aprilie la 61 în mai. O tendinţă de creştere a preţurilor, în condiţii de scădere a comenzilor şi a producţiei ar putea semnala un efect de inflaţie”, se arată în raport.

În aceste condiţii, indexul de optimism al managerilor a scăzut de la 66 în aprilie la 63 în mai, valoarea indexului rezultând din agregarea aşteptărilor distincte ale managerilor privind cererea, producţia şi încasările viitoare.

”Încrederea managerilor s-a redus cel mai mult la capitolele comenzi interne şi externe, volumul producţiei şi importurile de materii prime. Scăderea efectivă a activităţii în mai faţă de aprilie, însoţită şi de scăderea aşteptărilor viitoare ale managerilor sugerează că sunt puţine şanse să vedem un reviriment spectaculos în lunile care urmează”, se arată în raport.

Raportul a fost realizat de IRSOP & SNSPA Facultatea de Management pe un eşantion de 300 de firme industriale, reprezentativ la nivelul celor 15.200 de firme industriale cu peste 9 angajaţi din România, care generează aproximativ 95% din totalul cifrei de afaceri din industrie. Datele au fost culese prin interviuri directe cu managerii firmelor în intervalul 19-22 iunie 2018.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alfred Bulai rămâne în arest la domiciliu pentru încă 30 de zile. Decizia instanței nu este definitivă

Fechet: Căutăm o sursă de finanţare pentru a atrage o foarte mare investiție de procesare a sticlei în România

De ce cucerirea orașului Pokrovsk de către ruși ar fi o pierdere uriașă pentru Ucraina. „Fără oțelării, economia țării va muri”

Alfred Bulai, primele declarații după ce a suferit un infarct. Sociologul este arestat la domiciliu pentru abuz asupra studentelor

Partenerii noștri