Live

Focar de coronavirus la Arctic Găești. Zeci de angajați sunt infectați, fabrica a întrerupt activitatea într-o hală secundară

Data publicării:
Foto: Agerpres

Un focar de coronavirus descoperit vineri la Găești, printre angajații Arctic, e mult mai extins decât se anunța inițial: încă 31 de angajați, pe lângă cei 32 descoperiți la o primă testare, au COVID-19.

Potrivit unui comunicat DSP Dâmbovița, toți sunt asimptomatici. De la debutul focarului şi până în prezent, numărul cazurilor pozitive depistate în această societate comercială este de 66, se mai arată în comunicat.

S-a decis întreruperea activităţii în hala secundară, pentru ambele schimburi ale liniilor 3 şi 4, aproximativ 500 persoane, timp de două săptămâni.

În halele de lucru vor fi efectuate acţiuni de dezinfecţie la nivelul tuturor spaţiilor utilizate în comun, precum şi al liniilor de producţie.

Cei care au fost depistați pozitiv vor merge la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte, urmând ca medicul specialist să dispună internarea lor în cadrul secţiilor suport COVID -19.

Toți contacții direcți și membri de familie cu care aceștia coabitează vor fi izolați la domiciliu pentru o perioadă  de 14 zile. În cazul apariţiei simptomatologiei specifice infecţiei cu Covid 19, aceştia se vor prezenta la secţia de boli infecţioase, prin solicitarea ambulanţei.

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

România, codașă la numărul de contracte de muncă part-time. De ce le ocolesc firmele. Explicațiile specialiștilor

Teama de concediere, marea frică a angajaților români. Studiu: Șeful, principalul stres la serviciu

Control ITM la Arena Națională: peste 600 de angajați munceau ilegal. Amenda primită

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Partenerii noștri