Live

DIGI, în topul celor mai valoroase branduri românești

Data publicării:

Dacia, eMag, Dedeman, Petrom şi DIGI sunt cele mai valoroase branduri româneşti, potrivit companiei Brand Finance, care evaluează cele mai puternice branduri din lume. Dacă ne uităm la toate cele 50 de mărci locale incluse în clasament, vorbim despre o valoare totală de 4,3 miliarde de euro.

Clasamentul celor mai valoroase 10 branduri româneşti este dominat de Dacia, eMag, Dedeman, Petrom şi DIGI, care cumulează 2 miliarde 383 de milioane de euro. Şi toate au devenit şi mai valoroase în ultimul an, potrivit Brand Finance, companie de consultanţă şi evaluare de brand.

Dacă analizăm performanţa brandului DIGI, valoarea acestuia a urcat cu peste 23% din 2017 până în 2018, de la 150 de milioane de euro la 185 de milioane de euro. În acest ritm, realizatorii clasamentului nu exclud ca DIGI să intre anul viitor în ierarhia brandurilor de telecom globale.

Următoarele cinci mărci locale din Top 10 sunt: Banca Transilvania, Bitdefender, BRD, Electrica şi BCR. Aşadar, cele mai valoroase zece branduri reprezintă sectoare ale economiei precum auto, retail, petrol şi gaze, telecom, bănci, tehnologie şi utilităţi.

În total, primele 50 de mărci analizate de Brand Finance valorează 4,3 miliarde de euro, cu 14% mai mult decât anul trecut. Avansul este dublu faţă de creșterea record de 7% a economiei românești în ansamblu.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Lansarea Digi Belgia, primită cu entuziasm de clienți și media

DIGI începe activitățile comerciale în Belgia

Digi intră pe piața telecom din Belgia, cu aceeași abordare centrată pe nevoile utilizatorilor, la costuri echitabile și avantajoase

Din grijă pentru natură, 3.100 de copaci prind viață în "Pădurea DIGI"

Partenerii noștri