Live

Cîţu: Companiile, termen până pe 15 decembrie să ceară reeşalonarea datoriilor acumulate în starea de urgenţă: Lucrăm și la alte măsuri

Data publicării:
Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Companiile vor avea termen până pe 15 decembrie să depună cerere de reeşalonare a datoriilor acumulate în perioada de la începutul stării de urgenţă şi până la 25 octombrie, pentru anul viitor, a declarat joi ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, potrivit Agerpres.

Ministrul de Finanţe a făcut această precizare fiind întrebat de premier, în şedinţa de guvern, despre stadiul proiectului de ordonanţă de urgenţă, care ar urma să fie aprobat în şedinţa de guvern de joi, privind reeşalonarea datoriilor acumulate în perioada de la începutul stării de urgenţă până la 25 octombrie.

"Ordonanţa, oricum, chiar dacă se publică după 25, am spus clar ce face, permite reeşalonarea acestor datorii acumulate în perioada de la începutul stării de urgenţă până la 25 octombrie. Ideea este simplă, companiile au până pe 15 decembrie să facă această cerere de reeşalonare pentru anul viitor. Deci, nu este neapărat, nu ne limităm la 25 octombrie pentru luni, dar este bine să o avem aprobată astăzi. Pe lângă ce am prezentat până acum în spaţiul public, am îmbunătăţit puţin condiţiile, nu vor fi executări silite până la 25 decembrie şi tot astăzi vom introduce în ordonanţă încă o facilitate, discuţiile cu companiile la Consiliul Economic Social, am avut şi noi aceste discuţii şi, faţă de ce am propus, pentru perioada 26 octombrie - 25 decembrie nu se vor calcula nici dobânzi şi nici penalităţi pentru aceste obligaţii fiscale scadente de la intrarea în starea de urgenţă până în data de 25 decembrie. Deci, dacă există companii care au depus declaraţii şi nu pot să plătească şi vor să fie în reeşalonare, până li se aprobă reeşalonarea, există o perioadă de timp", a afirmat Cîţu.

Cîțu: Putem să facem un sistem ca pentru aceste companii care un anumit rating să existe un sistem de rambursare, de control ulterior

El a menţionat că a mai adăugat în textul proiectului de OUG şi "extinderea termenului pentru rambursarea TVA, cu controlul ulterior, până la 25 ianuarie".

"Opinia mea este, şi la asta lucrăm acum, să permanentizăm acest sistem, deja avem în istoricul ANAF foarte multe companii care au fost controlate de-a lungul timpului şi au plătit de fiecare dată, au fost controale şi au primit TVA, deci, nu există nicio problemă. Şi atunci putem să facem un sistem ca pentru aceste companii care un anumit rating să existe acest sistem de rambursare, de control ulterior, rambursarea TVA cu control ulterior permanentizat, la asta lucrăm pentru după 25 ianuarie. Şi încă alte măsuri fiscale", a mai spus Cîţu.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sub 20% dintre cererile de amnistie fiscală au fost aprobate de ANAF. Câți bani a recuperat statul din datoriile vechi

PSG ignoră cererea Ligii franceze în cazul lui Mbappe. Clubul refuză să-i achite 55 de milioane de euro - salarii şi bonusuri restante

Ciucă, despre listele PNL nefinalizate de candidați de parlamentare: „Când e momentul nominalizării, este o efervescenţă mai aparte”

Explozie la locomotiva unui tren care urma să transporte europarlamentari: „Oamenilor li s-a spus să-și lase bagajele și să plece”

Partenerii noștri