Live

Ce poate fi mai rău pentru Marea Britanie decât apartenența la UE? Acordul pentru Brexit

Data publicării:
FOTO: Shutterstock

Acordul pentru Brexit al premierului May este mai prost pentru economie decât apartenenţa la UE, spun economiștii care prognozează o cădere importantă a PIB Marii Britanii în următorii ani.

Foto: Shutterstock

Acordul pentru Brexit negociat de premierul Theresa May va reduce producţia economică a Marii Britanii pe parcursul următorului deceniu, comparativ cu apartenenţa la Uniunea Europeană, potrivit unor economişti citaţi de Bloomberg, informează News.ro.

Acest acord va reduce PIB-ul pe cap de locuitor cu 1,9%-5,5% comparativ cu rămânerea în Uniunea Europeană, potrivit unui grup de cercetători coordonat de economistul Jonathan Portes. Lipsa unui acord pentru Brexit ar reduce PIB-ul pe cap de locuitor cu până la 8,7%.

Economiile obţinute din contribuţiile la bugetul UE vor compensa doar o mică parte din daunele provocate economiei, potrivit unei analize efectuate de Centre for Economic Performance (Centrul pentru Performanţe Economice) şi institutul de cercetări The UK in a Changing Europe (Marea Britanie într-o Economie în Schimbare).

Acordul pentru Brexit va reduce şi fondurile disponibile pentru serviciile publice.

Barierele comerciale şi reducerea numărului de muncitori imigranţi ”vor face ca Marea Britanie să fie semnificativ mai mică decât ar fi fost fără Brexit, pe termen mediu şi lung”, a spus Porter.

”Asta va însemna taxe sau cheltuieli publice mai mari”, a adăugat acesta.

Economiştii au explicat că au menţinut marja mare a estimării referitoare la PIB din cauza incertitudinillor foarte mari.

PIB-ul va fi mai mic cu 0,4%-1,8% cu acordul lui May şi cu 1%-3,1% în lipsa unui acord, potrivit studiului.

Parlamentarii britanici vor analiza mai multe astfel de date, înainte de votul decisiv din Parlament. Banca Angliei, Trezoreria şi institutele de cercetări fac eforturi de ultim moment pentru a oferi dovezi măsurabile prin care să demonstreze impactul Brexitului. Votul este programat să aibă loc pe 11 decembrie.

Brexitul va reduce economia britanică cu 100 de miliarde de lire sterline  pe an, până în 2030, a avertizat luni un alt raport, publicat de National Institute of Economic and Social Research (Institutul Naţional pentru Cercetări Economice şi Sociale). Suma este echivalentă cu producţia anuală a Ţării Galilor sau cu serviciile financiare din Londra.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Uniunea Europeană dă în judecată Marea Britanie pentru limitarea drepturilor cetățenilor UE post-Brexit

Marea Britanie ar putea beneficia de pe urma tarifelor propuse de Trump. Analiști: Deschide ușa pentru un acord comercial bilateral

Brexitul a costat-o pe Marea Britanie 24 de miliarde de lire sterline, plus alte datorii de miliarde de euro

Rusia a recrutat un parlamentar irlandez ca agent de propagandă al Kremlinului. GRU a folosit o „capcană de miere”

Partenerii noștri