Live

Ce impozit special va plăti un român cu mașină de 100.000 de euro și casă de 1 milion de euro

Data actualizării: Data publicării:
Sursa foto: Getty Images

Guvernul a venit cu forma finală a proiectului fiscal, iar una dintre prevederi vizează persoanele care dețin case și mașini scumpe. Digi24.ro a făcut un calcul pentru a vedea, concret, cât vor plăti acestea de la 1 ianuarie 2024, dată la care intră în vigoare noile măsuri.

În forma finală a proiectului de măsuri fiscale, pe care Guvernul își va asuma răspunderea în Parlament, sunt prevăzute impozite speciale pentru persoanele care dețin bunuri imobile şi mobile de valoare mare. Se introduce, practic, un impozit special de 0,3% pentru românii care dețin o mașină mai scumpă de 75.000 de euro sau un imobil cu o valoare de peste 500.000 de euro.

De precizat că impozitul special de 0,3% se aplică doar sumelor care sunt peste aceste valori. Cu alte cuvinte, în cazul imobilelor se impozitează diferenţa dintre valoarea impozabilă a clădirii, comunicată de către organul fiscal local prin decizia de impunere şi plafonul menționat mai sus - 2,5 milioane de lei, adică 500.000 de euro.

E la fel și-n cazul mașinilor. Cota de 0,3% se aplică diferenței dintre valoarea de achiziție și plafonul de 375.000 de lei - adică 75.000 de euro. 

Cât plătesc cei cu bunuri scumpe

Digi24.ro a făcut un calcul simplu, pornind de la niște cazuri concrete. Persoana A deține o mașină de 100.000 de euro, iar persoana B are în proprietate un imobil de 1 milion de euro. 

În cazul persoanei A, impozitul special de 0,3 se aplică pentru diferența dintre valoarea mașinii - 100.000 de euro și plafon - 75.000 de euro, adică e impozitată suma de 25.000 de euro. Rezultă că persoana A va plăti un impozit special de 75 de euro.

În cazul persoanei B, care deține o casă de 1 milion de euro, impozitul se va aplica pe diferența de 500.000 de euro. Rezultă un impozit special de 1.50o de euro.

Guvernul a publicat, marți, forma finală a pachetului de măsuri fiscale pe care își va asuma răspunderea în Parlament. Se introduc impozite speciale pentru persoanele care dețin case mai scumpe de 500.000 de euro și mașini a căror valoare depășește 75.000 de euro. De asemenea, forma finală prevede accize noi pentru produsele din tutun. Parlamentarii au la dispoziție doar câteva ore pentru a depune amendamente, în condițiile în care Parlamentul se reunește în ședință la ora 18.00 pentru asumarea răspunderii de către Guvern. 

Editor : Ciprian Ioana

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mașini distruse de copacii căzuți din cauza vântului, în Piatra-Neamț. A fost emis mesaj RO-ALERT

Comisia Europeană nu vrea să relaxeze limitele de emisii de CO2 ale mașinilor, care vor fi impuse din 2025

Grupul PPE din Parlamentul European cere revizuirea deciziei de a interzice mașinile pe benzină sau motorină

Studiu: Obiectivele Germaniei privind vehiculele electrice nu sunt realiste

Partenerii noștri