Live

Carburanții s-au ieftinit în ultima lună. Cât economisim la un plin

Data publicării:
Combustibilul s-a ieftinit în noiembrie, 2018. FOTO; Gulliver/ Getty Images

Preţul carburanţilor la pompă a ajuns la minimul acestui an, iar dacă tendința se păstrează, de sărbători, cel mai ieftin sortiment de benzină ar urma să coste puţin peste 5 lei. Ieftinirea vine după majorări succesive de preţ. Luna trecută, motorina a sărit de 6 lei pe litru, iar benzina s-a apropiat de acest prag.

Explicaţia reducerii preţurilor la pompă este scăderea preţului internaţional al barilului de petrol. De la 86 de dolari - cât era în octombrie - la puțin peste 59 de dolari - cel mai coborât nivel din acest an.

Cei mai mari producători din lume - Statele Unite, Rusia şi Arabia Saudită - au rămas cu petrol pe stoc mai ales din cauza încetinirii economiei globale deci există și o reducere a cererii.

Scăderea vine după ce preţul carburanţilor a explodat în ultimele luni. Un plin de benzină era în medie cu 25 de lei mai scump în octombrie, iar unul de motorină costa cu 13,5 lei mai mult.

Comparativ cu luna trecută, prețul mediu al unui litru de benzină a scăzut cu 9 procente, ceea ce înseamna că un plin de 50 de litri costă astăzi cu 26 de lei mai puțin decât în urmă cu 30 de zile.

Scăderea a fost constanta, dar totuși, pentru comparație, cel mai scump petrol din ultimul deceniu l-am avut în 2012, 126 de dolari barilul, iar prețurile la pompă erau asemănătoare la acea vreme cu cele de astăzi când barilul este la jumătate.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

BNR: Rata anuală a inflaţiei va coborî, probabil, la nivelul de o cifră în trimestrul următor

Ungurii trec graniţa în România să facă plinul mai ieftin, după ce plafonul a fost eliminat în Ungaria, iar preţurile au explodat

Țara europeană în care oamenii vor putea călători gratis cu trenul

Motorină și benzină de 1 leu. Șoferii au blocat mai multe benzinării, protestând față de prețul mare al carburanților

Partenerii noștri