Brazilia va continua să importe motorină din Rusia pentru a evita creșterea prețurilor carburanților
Brazilia va continua să importe motorină din Rusia atât timp cât aceste importuri ajută la menţinerea preţurilor la carburanţi pentru automobiliştii brazilieni, a declarat miercuri ministrul pentru Mine şi Energie, Alexandre Silveira, într-un interviu pentru Bloomberg.
Rusia şi-a consolidat poziţia de cel mai mare furnizor de motorină al Braziliei în acest an, devansând SUA, a declarat Silveira, care în prezent este la Washington pentru discuţii pe tema colaborării în tranziţia energetică şi care a precizat că nu există presiuni din partea Administraţiei Biden pentru a opri importurile.
„Dacă importurile de motorină, fie din Rusia fie din orice altă ţară, contribuie la menţinerea preţurilor interne la un nivel redus, atunci asta nu este un motiv de îngrijorare. Există o înţelegere că ţările în curs de dezvoltare trebuie să extindă legăturile comerciale pentru se întări economic şi a combate inegalitate”, a spus Silveira.
SUA şi aliaţii săi încearcă să limiteze livrările de petrol şi gaze ale Rusiei, pentru a reduce fondurile disponibile Moscovei pentru a purta războiul din Ucraina.
Brazilia a importat şi petrol şi gaze naturale din Rusia în acest an. Două tancuri petroliere încărcate cu ţiţei arctic rusesc au descărcat încărcătura în porturi din nord-estul Braziliei la începutul lunii septembrie, după ce în luna mai Brazilia a importat gaze naturale lichefiate provenit din Rusia, potrivit datelor analizate de Bloomberg.
Editor : Bianca Chirilă
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News