Live

Brazilia și Argentina încep pregătirile pentru o monedă comună care ar putea da naștere celui mai mare bloc monetar din lume după Euro

Data actualizării: Data publicării:
O monedă comună care acoperă toată America Latină ar cuprinde 5% din PIB-ul mondial. Cea mai mare uniune monetară, Euro, reprezintă în jur de 14%. Foto: Profimedia Images

Brazilia și Argentina au anunțat săptămâna aceasta începutul pregătirilor pentru introducerea unei monede comune – un plan care ar putea duce la crearea celui mai mare bloc monetar din lume după zona Euro, informează Financial Times.

Cele mai mari două economii din America de Sud vor discuta pe această temă la summitul din Buenos Aires care va începe marți și își propun să invite și alte națiuni sud-americane să participe la proiect.

Obiectivul inițial pentru noua monedă, pe care Brazilia a propus să o numească „sur” (sud), este să îmbunătățească comerțul regional și să reducă dependența de dolarul american, potrivit oficialilor citați de Financial Times.

La început, moneda comună ar urma să fie folosită în paralel cu realul brazilian și pesoul argentinian.

Brazilia a propus ca noua monedă comună să se numească „sur”. Foto: Profimedia Images

Mininstrul argentinian al Economiei, Sergio Massa, a spus că se va lua o decizie cu privire la începutul studierii parametrilor necesari pentru introducerea monedei comune, „care include totul de la problemele fiscale până la proporțiile economiei și rolul băncilor centrale”.

„Ar fi un studiu al mecanismelor de integrare comercială”, a adăugat Massa. „Nu vreau să creez așteptări false... este primul pas pe un drum lung pe care America Latină trebuie să îl parcurgă”.

Zona Sur ar urma să reprezinte 5% din PIB-ul mondial. Zona Euro cuprinde 14%

O monedă comună care acoperă toată America Latină ar reprezenta 5% din PIB-ul mondial, potrivit estimărilor FT. Cea mai mare uniune monetară, Euro, cuprinde în jur de 14% din PIB-ul la nivel global când este măsurată la valoarea dolarului.

Alte blocuri monetare includ francul CFA, care este folosit de unele țări africane și legat de euro, și dolarul din zona Caraibelor de Est. Acestea, însă, cuprind o parte mult mai mică a producției economice globale.

Va mai dura mult timp până la realizarea planului, Massa amintind că i-a luat Europei 35 de ani până să creeze moneda Euro.

Aflat în prima vizită în străinătate a veteranului de stânga de când a preluat puterea pe 1 ianuarie, președintele brazilian Luiz Inácio Lula da Silva a declarat împreună cu liderul argentinian Alberto Fernández că cele două țări își doresc o integrare economică mai mare, informează Reuters.

Lula da Silva se află în Argentina pentru summitul din Buenos Aires în prima sa vizită oficială în străinătate de când a preluat din nou conducerea țării. Foto: Profimedia Images

„Intenționăm să doborâm barierele schimburilor noastre, să simplificăm și să modernizăm regulile și să încurajăm folosirea monedelor locale”, se menționa în articolul semnat de cei doi lideri de stat și publicat pe site-ul argentinian Perfil.

„Am decis de asemenea să avansăm discuțiile despre o monedă comună sud-americană care poate fi folosită pentru fluxuri financiare, cât și comerciale, reducând costurile operațiunilor și vulnerabilitatea noastră externă”.

Inflația anuală în Argentina se apropie de 100%, iar cea mai valoroasă bancnotă face mai puțin de 3 dolari

Brazilia și Argentina au mai discutat în trecut planul de a adopta o monedă comună, dar discuțiile au eșuat mereu în urma opoziției băncii centrale a Braziliei, potrivit unui oficial care a participat la discuții. Acum că ambele țări sunt conduse de lideri de stânga există o susținere politică mai mare pentru ideea înființării unui bloc monetar sud-american.

Avantajele unei monede comune pentru Argentina sunt evidente într-o țară în care inflația anuală se apropie de 100% și banca centrală tipărește bani ca să finanțeze bugetul pentru cheltuieli publice.

După primii trei ani din mandatul președintelui Fernández, suma de bani aflați în circulație este de patru ori mai mare decât înainte ca acesta să vină la putere, potrivit datelor băncii centrale, iar bancnota peso cu cea mai mare valoare este egală cu mai puțin de 3 dolari.

În Brazilia, însă, există îngrijorări cu privire la legarea celei mai mari economii din America Latină de cea a vecinei sale mereu volatile. Argentina este în mare parte izolată de piața internațională a datoriilor încă de la momentul în care a intrat în incapacitate de plată în 2020 și datorează în continuare peste 40 de miliarde de dolari FMI-ului după ajutorul financiar primit în 2018.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce țară a avut cea mai bună evoluție economică în 2024. Mediterana a renăscut, în timp ce marile economii ale Europei au dezamăgit

Fostul ministru al apărării din Brazilia a fost arestat. Walter Braga Netto e acuzat de plănuirea unei lovituri de stat

Atacați de pantere și loviți de inundații: Blestemul unui smarald uriaș de 1 miliard de dolari care a provocat un scandal internațional

Furie în Italia, după ce președintele argentinian Javier Milei ar fi primit cetățenie italiană. „Discriminare intolerabilă”

Partenerii noștri