Live

Un nou model de afacere. Interesul Nestle în culturile de cafea din Kenya

Data publicării:
SAN FRANCISCO, CA - AUGUST 26: Freshly roasted coffee beans are sit in a bin at Graffeo Coffee on August 26, 2011 in San Francisco, California. Coffee shops across the country are being faced with the decision to raise retail coffee prices as wholesale coffee bean prices are surging. According to the International Coffee Organization, the daily average composite price of coffee beans has gone up nearly every day over the last 12 days. (Photo by Justin Sullivan/Getty Images)

Marile companii se îndreaptă spre noi modele de afaceri. Compania elveţiană Nestle, una dintre cele mai importante multinaţionale din industria alimentară, oferă ajutoare fermierilor de pe culturile de cafea din Kenya, după ce ani de-a rândul s-au confruntat cu scăderi ale producţiei. În esenţă, este totuşi o strategie prin care compania alimentară încearcă să îşi asigure aprovizionarea, indiferent prin ce dificultăţi trece producţia, lucru pe care nu se punea foarte mare accent în trecut. Însă acum, tendinţele din piaţă obligă companiile să se implice.

Arborii de cafea din capitala Kenyei, odată unul dintre cei mai mari producători de cafea din întreaga lume, au fost înlocuiţi cu centre comerciale şi ample proiecte imobiliare. Rezultatul a fost o scădere drastică a producţiei de boabe premium. În urmă cu trei decenii Kenya livra 130 de mii de tone, însă de atunci a scăzut constant din cauza unei slabe gestionări și a variațiilor globale ale prețurilor. Este motivul pentru care fermierii au fost forţaţi să îşi schimbe domeniul de activitate şi să îşi vândă pământul. Anul trecut, în Kenya întreaga producţie de cafea a ajuns la puţin peste 40 de mii de tone de cafea, adică de 3 ori mai puţin decât în anii de glorie.

Stephen Canz, manager: „ Dacă te duci acum acolo există un adevărat imperiu imobiliar, un mare centru comercial, există orice, mai puţin cafeaua, care a dispărut. Trebuie să ne asigurăm că există o oportunitate bună pentru a crește boabele de cafea și pentru asta trebuie să avem o abordare locală. Trebuie să fie o cale kenyană la fel cum există una vietnameză pentru a a readuce producţia de cafea, iar apoi să dezvoltăm acest lucru”.

Îngrijorată de scăderea producţiei de cafea din Kenya, Nestle, compania care cumpără 10% pe an din totalul cafelei la nivel mondial, a început să lucreze cu fermierii kenyeni astfel încât să își asigure aprovizionarea, din moment ce cafeaua reprezintă cea mai mare parte din vânzările anuale ale companiei. Fermierii spun că într-un an de zile producţia s-a dublat datorită subvenţiei.

Mary Wambui, fermier: „Nestle ne ajută să ne creștem cafeaua și de asemenea cumpără cafeaua pe care o producem la un preț bun, așa că este și avantajul nostru.”

William Njeru, fermier: „Ne-au învăţat cum să pregătim terenul pentru cultivare, cum să aplicăm îngrăsământ, cum să avem grijă de arbori dar, de asemnea, şi cum să găsim o piaţă pentru cafeaua noastră.”

Este de înţeles strategia adoptată de Nestle, având în vedere că producţia globală de cafea este în scădere, iar mărcile sale Nescafe şi Nespresso concurează la nivel mondial cu rivali precum Jacobs din Olanda. Avea nevoie de o astfel de inţiativă pentru a-şi consolida poziţia pe piaţă.

FOTO: Getty Images

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

(P) Excelența în afaceri, premiată de Intesa Sanpaolo Bank Romania și First Bank

Șeful executiv al conferinței COP29 privind schimbările climatice, filmat în secret în timp ce făcea înțelegeri cu petrol și gaze

Ce poate câștiga Elon Musk după sprijinul masiv pe care i l-a acordat lui Donald Trump

Afacerile milionarului din Arad, asasinat la comandă. Cum a ajuns Ioan Crișan să facă avere și ce profit declarat avea

Partenerii noștri