Live

Euro a ajuns la un nou maxim istoric în raport cu leul. Analist economic: Fără intervenția BNR depășea 4,8

Data actualizării: Data publicării:
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Cursul de schimb al monedei naţionale a atins, joi, cel mai ridicat nivel din istorie în raport cu moneda euro, fiind cotat de către Banca Naţională a României (BNR) la 4,7834 lei/euro, peste maximul anterior de 4,7808, atins în data de 21 noiembrie 2019.

Miercuri, euro a fost cotat la 4,7789 lei, în scădere uşoară față de cotația din ziua precedentă, de 4,7800 lei.

Dolarul american a atins şi el un nou nivel record în raport cu moneda națională, crescând de la 4,4241 lei, la 4,4307 lei.

Preţul gramului de aur a stagnat la 229 lei, în timp ce francul elveţian a ajuns la un nivel de 4,5 lei, cel mai ridicat din ianuarie 2015 încoace. Maximul istoric pentru francul elveţian a fost de 4,5817 lei.

Analistul economic Dragoş Cabat pune evoluţia slabă a leului pe seama instabilităţii politice.

„Sunt certuri în Parlament, a fost şi o declaraţie oarecum ciudată a ministrului de Finanţe că pensiile trebuiau mărite de la 1 ianuarie. Sigur, sunt declaraţii politice având în vedere că suntem într-un an electoral, dar, una peste alta, toate acestea spun că este o zonă de instabilitate. Şi la nivel internaţional, cu China şi coronavirusul, toată lumea este speriată. Iar în situaţiile acestea, monedele mai vulnerabile, din ţări unde dezechilibrele macroeconomice există clar în sistem, sunt atacate. Leul nu beneficiază de atenţie chiar aşa mare din partea investitorilor internaţionali. În caz contrar, ar fi fost atacat şi mai puternic”, spune analistul, potrivit Mediafax.

Cabat a adăugat că dacă nu ar fi intervenit Banca Naţională în ultima lună pentru a reversa tendinţa de depreciere a leului, euro ar fi ajuns la un nivel de 4,8 – 4,85 lei.

„BNR a intervenit, a stopat şi chiar inversat trendul, dar acum acesta se reia, pe măsură ce incertitudinile politice interne şi internaţionale continuă. BNR nu o să mai intervină până nu vom avea fie un guvern acceptat, fie picat. Probabil că săptămâna aceasta, dacă nu se întâmplă vreo depreciere prea puternică a leului, Banca Naţională va aștepta, pentru a interveni uşor săptămâna viitoare după ce se clarifică situaţia politică”, consideră Dragoş Cabat.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

România are cea mai mare inflație din Uniunea Europeană pentru a noua lună la rând

Ministerul Finanţelor a împrumutat azi aproape jumătate de miliard de euro pentru finanțarea deficitului și a datoriei publice

Indicatorul de Încredere Macroeconomică a scăzut la niveluri atinse doar în perioada pandemiei Covid, pe fondul crizei politice

Boloş, despre efectele crizei politice în economie: Băncile nu mai împrumută guvernul. „E o perioadă destul de incertă”

Partenerii noștri