Live

Secetă pedologică în cea mai mare parte a țării. Pământul este uscat până la adâncimea de 1 metru

Data publicării:
Secetă extremă în România. Foto: Profimedia Images

Seceta pedologică moderată, puternică şi extremă se menţine în cultura porumbului neirigat în cea mai mare parte a Munteniei, Moldovei şi Dobrogei, iar izolat şi în alte regiuni ale ţării, arată Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) în prognoza pentru perioada 30 august - 5 septembrie 2023.

„În cultura de porumb neirigat, gradul de aprovizionare cu apă al solului pe adâncimea 0-100 cm se va încadra în limite satisfăcătoare, până la apropiate de optim şi izolat optime, în Maramureş, pe suprafeţe extinse din Oltenia şi Transilvania, local în nordul, vestul şi sud-vestul Crişanei, vestul, nordul şi nord-vestul Munteniei, nordul, estul, izolat sudul Moldovei, nordul Dobrogei. În cea mai mare parte a Munteniei, Moldovei şi a Dobrogei, local în estul, sudul, izolat nordul Transilvaniei, estul şi sud-vestul Olteniei, vestul şi sud-estul Crişanei, nord-vestul Banatului se vor înregistra deficite de umiditate în sol (secetă pedologică moderată, puternică şi extremă)”, precizează specialiştii ANM, potrivit Agerpres.

Pe suprafeţele agricole unde se va menţine fenomenul de secetă pedologică cu diferite grade de intensitate, procesele de coacere şi maturare la culturile agricole vor fi stânjenite, semnalându-se în continuare îngălbenirea/uscarea parţială şi totală a aparatului foliar, subdimensionarea elementelor de rod (ştiuleţi de dimensiuni reduse şi boabe şiştave, seminţe seci, fructe/boabe mici şi deshidratate), cu efecte negative asupra potenţialului productiv.

De asemenea, lucrările de pregătire a patului germinativ în vederea însămânţărilor din prima epocă (rapiţă şi orz) se vor efectua cu dificultate, în special pe arealele cu deficite de umiditate în sol.

Pomi fructiferi și vița-de-vie

Sub aspect fenologic, floarea-soarelui semănată în epoca optimă îşi va definitiva maturitatea în ceară (100%), continuându-se totodată maturitatea deplină şi recoltarea (10-100%), pe întreg teritoriul agricol. La porumb va fi posibilă finalizarea fazei de maturitate în lapte (90-100%), culturile aflându-se predominant la maturitate în ceară şi deplină (10-100%), la nivelul întregii ţări. Sfecla de zahăr va înregistra predominant îngroşarea axei hipocotile şi acumularea zahărului în rădăcină, iar cartoful, creşterea tuberculilor, uscarea vrejilor şi recoltarea la soiurile aflate la maturitatea tehnologică.

Potrivit ANM, în majoritatea plantaţiilor, pomii fructiferi se vor afla la acumularea zaharurilor, coacerea fructelor şi formarea mugurelui terminal, precum şi recoltarea la soiurile de sezon.

La viţa-de-vie se vor semnala creşterea şi coacerea boabelor, iar la soiurile timpurii de masă, recoltarea eşalonată, în funcţie de atingerea maturităţii depline.

Cultura de rapiţă semănată pe suprafeţe restrânse se va afla în fazele incipiente de vegetaţie, îndeosebi pe arealele agricole cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului, continuându-se, totodată, lucrările de semănat.

Vremea rămâne caldă

În aceste condiţii, specialiştii ANM susţin că lucrările agricole de recoltare, eliberarea terenurilor de resturile vegetale, tratamente fitosanitare, arături şi pregătirea patului germinativ se vor efectua pe ansamblu în bune condiţii, îndeosebi pe terenurile cu o bună aprovizionare cu apă a solului.

Sub aspect termic, în perioada analizată se va menţine o vreme mai caldă pe întreg teritoriul agricol, chiar caniculară în zonele de câmpie.

Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între 14 şi 28 de grade Celsius la nivelul întregii ţări, mai ridicată cu 1 - 5 grade în raport cu mediile climatologice. Temperatura maximă a aerului va oscila între 21 şi 33 grade, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, iar cea minimă se va încadra între 7 şi 23 grade, în toate zonele de cultură.

Sunt prognozate ploi locale cu caracter de aversă, dar şi torenţial, acestea fiind însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat cu aspect de vijelie, în majoritatea regiunilor. De asemenea, vor fi condiţii de producere a grindinei, iar cantităţile de apă vor fi mai însemnate din punct de vedere agricol.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vreme instabilă în toată țara, în acest weekend. Opt județe, sub alertă cod galben de vânt și ninsori

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion. Meteorologii au anunțat prognoza meteo pentru ultimele zile din 2024

Cod galben de ninsori viscolite și vânt puternic. Care sunt zonele afectate și cum va fi vremea în Capitală HARTĂ

Cum va fi vremea de sărbători. Estimările meteorologilor pentru următoarele patru săptămâni

Partenerii noștri