Live

Roșii crescute cu curent electric. Cercetătorii români spun că producția e mai mare, se coc repede, sunt mai ieftine și mai sănătoase

Data actualizării: Data publicării:
Roșiile crescute cu ajutorul curentului electric dau o producție cu 70% mai mare decât prin orice altă metodă folosită până acum.

Roșiile crescute cu ajutorul curentului electric dau o producție cu 70% mai mare decât prin orice altă metodă folosită până acum. Cu alte cuvinte, acestea se coc mai repede, sunt mai ieftine și mai sănătoase decât cele la care se folosesc substanțe chimice și mai ales stimulatori de creștere. Este concluzia la care au ajuns cercetătorii de la Universitatea de Științele Vieții din Iași, după ce au implementat un proiect unic în România. Astfel, curentul de joasă tensiune ar putea fi o alternativă pentru legumele din sere.

 

Mădălin Gheorghițoaie, doctorand USV Iași: Curentul electric de joasă tensiune sau intensitate este aplicat non-stop de la momentul la care răsadul avea o înălțime de 30-40 de centimetri.

Vasile Stoleru, prorector USV Iași: Curentul electric este cel de la orice priză cu 220 de volți. Este transformat cu ajutorul acestor surse în curent electric continuu de joasă tensiune.

Firele de curent electric, cu o intensitate ce variază între 0,15 și 0,40 de volți, sunt conectate direct pe plantă sau în sol. Ideea îi aparține lui Mădălin Gheorghițoaie, doctorand la Universitatea de Științele Vieții din Iași.

Mădălin Gheorghițoaie, doctorand USV Iași: Inițial am pornit cu niște baterii pentru a-mi demonstra în fața profesorilor acea idee, văzând că funcționează. La curenți mai puternici plantele mureau, li se oprea metabolismul, la curenți mai slabi erau stimulate.

Practic, prin această metodă inedită sunt stimulați hormonii naturali din roșie, care în foarte multe situații, în culturile clasice, sunt perturbați de anumiți factori de mediu. Astfel, se evită substanțele chimice periculoase pentru sănătate, la care sunt nevoiți să apeleze legumicultorii.

Producție mai mare cu până la 70% și costuri mai reduse

Vasile Stoleru, prorector USV Iași: Fiind stimulată activitatea lor din rădăcină, din tulpină din apex sau din vârful de creștere, atunci planta lucrează permanent datorită acestor hormoni care se găsesc în mod natural.

Mădălin Gheorghițoaie, doctorand USV Iași: Are peste 300 de grame. E o roșie, un fruct de dimensiuni foarte mari și cu siguranță prezintă și calități gustative foarte bune.

Răsadurile au fost plantate în urmă cu trei luni și în tot acest timp nu s-au folosit deloc tratamente chimice.

Vasile Stoleru, prorector USV Iași: Noi nu am făcut deloc tratamente la aceste culturi. Dacă vă dați seama ce costuri, 25-40%, cu tratamentele care pot fi evitate.

Mădălin Gheorghițoaie, doctorand USV Iași: Concluziile sunt mai mult decât favorabile obținând producții mai ridicate, plante cu talie mai mare ce au format flori pe un număr superior de etaje, au legat și fructificat, obținând un spor de producție de până la 70%.

Cu o producție majorată cu o treime și costuri reduse, cercetătorii de la universitatea ieșeană sunt convinși că ideea poate fi preluată cu succes de fermieri. Mai ales că, roșiile obținute astfel nu prezintă niciun risc pentru sănătate.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Traficul feroviar, afectat de condițiile meteo extreme: copaci căzuți pe șine în Brașov și Iași

Zboruri amânate cu până la trei ore pe aeroportul din Iași din cauza ninsorilor

Arheologii au făcut descoperiri „unice” pe șantierul viitorului spital din Iași. „Rămâne o enigmă care aşteaptă să fie descifrată”

Rămăşiţe umane şi vestigii arheologice din preistorie, descoperite pe şantierul Spitalului Regional de Oncologie Iași

Partenerii noștri