Reacția lui Daea după ce Orban l-a acuzat că a „umflat” producția de cereale în actele trimise Comisiei Europene
Ministerul Agriculturii îi răspunde liderului PNL Ludovic Orban, după ce acesta a cerut demisia lui Petre Daea, pe motiv că a raportat date fictive în ceea ce privește producția agricolă pe 2018, anunțând că datele sunt corecte, iar politicienii să „meargă în teren la recoltat de porumb”, informează Mediafax.
„În ceea ce privește scrisoarea DG AGRI Ares(2019) 3806746, MADR a răspuns, încă din data de 24 iulie 2019, prin adresa cu numărul 262762, informând asupra faptului că autoritățile din România au raportat și raportează producțiile agricole pe baza documentelor înscrise în procedura Institutului Național de Statistică din cadrul cercetărilor statistice cuprinse în Programul Statistic Național Anual, documente însușite prin semnătură de cei care le transmit. Astfel, există două dări de seamă statistice respectiv AGR2A - „Suprafața productivă de primăvară” și AGR2B - „Suprafața recoltată și producția obținută, utilizarea îngrășămintelor, amendamentelor și pesticidelor”, datele transmise fiind asumate atât de exploatațiile agricole cu personalitate juridică, de primării - pentru exploatațiile agricole individuale (inclusiv persoane fizice autorizate, Întreprinderi individuale, Întreprinderi familiale), cât și de direcțiile agricole”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Agriculturii.
„Producția de porumb înregistrată, cântărită și depozitată a fost verificată și prin intermediul rețelei de informații contabile agricole RICA, aceasta confirmând datele comunicate prin procedurile statistice de mai sus, AGR2A, AGR2B. RICA este un instrument statistic bazat pe o anchetă anuală, efectuată pe un eșantion de 5100 exploatații agricole și structurat pe 12 clase de dimensiune economică și 8 tipologii agricole. În primul formular, AGR 2A, sunt date statistice culese de INS, la fiecare producător din România, în care se consemnează suprafaţa care a fost însămânţată până la data de 15 iunie. Aceste suprafeţe care rezultă din centralizare se confruntă cu cele de la APIA privind subvenţiile.
Producţiile din România sunt raportate prin dări de seamă statistice, luate sub semnătură
AGR 2B se face în toamnă şi cuprinde producţiile obţinute pe suprafeţele declarate până la 15 iunie. Toate informaţiile privind producţiile din România sunt raportate prin dări de seamă statistice, luate sub semnătură. Datele cuprinse în dările de seamă statistice sunt avizate la nivelul fiecărui județ de direcțiile teritoriale de statistică, acestea deținând si un centralizator pe județ și formularele care stau la baza centralizatorului pe unități/localități”, menționează sursa citată.
Ministerul Agriculturii mai precizează că în solicitarea Comisiei Europene de revizuire a producției de porumb se făcea referire la anumite estimări, „făcute în perioada de vegetație a culturii respective, nicidecum la recoltat. Așadar, producția anului 2018 raportată este corectă, iar faptul că România se află în rândul țărilor mari producătoare de porumb a fost certificat de instituții cu atribuții în acest domeniu”.
Ministrul Petre Daea trasmite că îi invită pe oamenii politici care pun la îndoială exactitatea producțiilor realizate de România să meargă în teren la recoltat de porumb, „întrucât recoltarea se realizează la vedere”.
Ludovic Orban: Solicit oficial demisia lui Daea, pentru că este un mincinos
Reacția vine după ce președintele PNL Ludovic Orban a cerut demisia ministrului Agriculturii Petre Daea pe motiv că datele emise de minister privind producția agricolă pe 2018 sunt fictive. Orban a spus că acest lucru a fost relevat de Comisia Europeană, care i-a cerut ministrului să rectifice datele.
„Solicit oficial demisia lui Daea pentru că este un mincinos și pentru că acest lucru a fost relevat de DG Agri (Directoratul General Agricultură al Comisiei Europene -n.red.) care i-a solicitat în mod expres să rectifice datele privind producțiile agricole pe 2018, deoarece datele prezentate sunt date umflate cu pompa, sunt date mincinoase, date care nu corespund cu producția agricolă reală a României și date care au produs inclusiv perturbări pe bursele agricole ca urmare a raportărilor fictive care au fost făcute de ministerul Agriculturii condus de Daea”, a declarat la finalul ședinței Biroului Executiv, președintele PNL, Ludovic Orban.
Luna trecută, ministrul Petre Daea a declarat că este pentru prima dată când România are trei ani agricoli buni unul după altul. Acesta a spus că în 2017 agricultura a înregistrat nouă recorduri istorice, iar în 2018 șase recorduri.
Editor web: Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News