Live

Fermierii le cer producătorilor să nu speculeze programul "Rabla pentru tractoare" și să nu crească prețul, cum au mai făcut înainte

Data actualizării: Data publicării:
Fermierii le cer producătorilor să nu speculeze programul "Rabla pentru tractoare" și să crească prețul. Foto: Profimedia Images

Fermierii le cer producătorilor, importatorilor și distribuitorilor de tractoare și utilaje să nu crească prețurile în contextul noului programul guvernamental "Rabla pentru tractoare", așa cum au făcut în anii anteriori când au fost lansate alte măsuri de sprijin. Ei trag un semnal de alarmă că 35% dintre ei riscă să intre în faliment anul acesta.

Într-o scrisoare deschisă, fermierii semnalează faptul că, în urma extinderii programului "Rabla pentru tractoare" agricole, preţul acestora, care era până de curând în jur de 35.000 euro, va fi majorat "în mod nejustificat" la 55.000 euro, plafonul maximal pentru program.

"Guvernul a aprobat pentru acest program un buget de 100 de milioane de euro, prin care circa 5.000 de fermieri mici şi medii vor putea obţine câte 20.000 euro pentru a înlocui utilajele vechi şi poluante cu care lucrează în prezent. Fermierii membri în organizaţiile noastre ne transmit informaţii din piaţă că tractoarele care costau până recent în jur de 35.000 euro vor avea un preţ majorat în mod nejustificat la 55.000 euro, plafonul maximal pentru program, făcând astfel accesul fermierilor la acest sprijin să fie unul limitat şi mult restrâns, cu un număr redus de beneficiari", spun reprezentanţii asociaţiilor de fermieri, care au semnat scrisoarea deschisă, scrie Agerpres.

La programul "Rabla pentru tractoare" agricole se adaugă lansarea şi derularea în 2024 a programelor aferente sM 4.1.1 - Investiţii în Exploataţii Agricole, DR 12 - Investiţii în Consolidarea Exploataţiilor Tinerilor Fermieri Instalaţi şi a Fermierilor Recent Instalaţi şi DR 13 - Achiziţii de utilaje agricole pentru sectorul vegetal, care reprezintă de asemenea oportunităţi de finanţare pentru fermierii ce doresc să achiziţioneze utilaje agricole pentru activităţile din ferme.

"Minimum 35% dintre fermieri riscă să intre în insolvenţă şi ulterior în faliment la sfârşitul acestui an. Acest scenariu sumbru este cauzat de o serie de factori cumulativi, printre care: creşterea exagerată a preţurilor inputurilor agricole, prăbuşirea preţurilor produselor agricole, seceta pedologică severă, arşiţa atmosferică, iar eventuale investiţii care să le aducă un plus trebuie analizate şi realizate cu mare atenţie", atrag atenţia producătorii agricoli

În aceste condiţii, fermierii fac un apel la producătorii, importatorii şi distribuitorii de utilaje să evite practicile din trecut prin care, odată cu lansarea anumitor măsuri sau programe de finanţare a utilajelor agricole, fie au crescut preţurile aproape de suma care era acordată ca finanţare, fie au crescut preţurile cu 20-30%, raportat la diferenţele de preţuri între leasingul direct de fermier şi preţurile oferite prin diferite programe, inclusiv în Baza de Date a Preţurilor de Referinţă.

"De asemenea, adresăm solicitarea de a fi analizate preţurile de leasing şi alinierea acestora la preţurile utilajelor din ţările din vestul Uniunii Europene (de exemplu, Germania). Considerăm că este nevoie de un efort din partea tuturor părţilor implicate ca preţurile de achiziţie să fie cât mai mici posibil prin aceste programe de finanţare, diminuate către preţul de achiziţie la leasing în măsura în care este posibil, pentru a sprijini fermierii să traverseze această perioadă grea şi să existe o colaborare reciproc avantajoasă pe termen scurt, pentru ca aceste parteneriate între fermieri şi producătorii şi distribuitorii de utilaje să continue în bune condiţii pe termen mediu şi lung. Sperăm că veţi înţelege situaţiile semnalate şi veţi acţiona în consecinţă pentru a sprijini fermierii pentru continuarea activităţilor agricole şi accesarea în condiţii rezonabile a programelor de finanţare pentru achiziţionarea utilajelor agricole şi a preveni apariţia situaţiilor mai sus menţionate", se spune în document.

Scrisoarea deschisă a fost semnată de preşedinţii Uniunii de Ramură Naţională a Cooperativelor Horticole din România - HORT INTEGRA, Asociaţiei Grupurilor şi Organizaţiilor de Producători Agricoli - FRULEG-RO, Uniunii de Ramură Naţională a Cooperativelor din Sectorul Taurin - UNCST - BOVICOOP, Asociaţiei Naţionale a Cooperativelor Agroalimentare din România - COOP RO, Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare - AAC, PRO AGRO, LAPAR, Uniunii de Ramură Naţională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal - UNCSV.

Guvernul a adoptat, în şedinţa din 30 mai, Hotărârea pentru aprobarea finanţării din Fondul pentru mediu a Programului de stimulare a înnoirii Parcului naţional de tractoare şi maşini agricole autopropulsate. 

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Scoția interzice aplicația WhatsApp pe telefoanele guvernamentale

Culisele discuțiilor dintre PSD, PNL, UDMR și USR. Mesajele Elenei Lasconi au fost ignorate pe WhatsApp

Tensiuni în coaliția pro-europeană. Întâlnire PSD-PNL-UDMR, fără USR. Elena Lasconi: „M-am dus şi le-am spus că e lipsă de respect”

Ce spune Bolojan despre intrarea USR la guvernare: „Ține de atitudinile pe care le au colegii noştri”

Partenerii noștri