Live

Crește valoarea creditelor garantate pentru fermieri: „de 3 ori subvenția” devine „de 5 ori subvenția”

Data publicării:
În cazul creditelor "de 5 ori subvenţia", FGCR garantează până la 80% din valoarea creditelor noi acordate. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Creşte valoarea creditelor pe care fermierii le pot accesa în condiţii avantajoase, în baza adeverinţelor emise de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Astfel, "Programul de 3 ori subvenţia" devine "Programul de 5 ori subvenţia", anunţă luni Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), informează Agerpres.

Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) poate acorda, în baza OUG 43/2013, garanţii în favoarea instituţiilor finanţatoare cu care are încheiate Convenţii de lucru, pentru garantarea creditelor fermierilor a căror valoare se ridică la "de 5 ori subvenţia".

"În urma discuţiilor cu fermierii şi a consultărilor cu reprezentanţii mediului bancar, am majorat valoarea creditelor garantate de stat pe care fermierii le pot solicita în baza adeverinţelor eliberate de APIA. Astfel, “Programul de 3 ori subvenţia” devine “Programul de 5 ori subvenţia”, ceea ce înseamnă că fermierii pot solicita acum credite echivalente cu valoarea subvenţiei cuvenite pe 5 ani, spune ministrul Agriculturii Florin Barbu.

Ministrul a explicat că Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) are deja încheiat convenții de lucru, pentru a garanta creditele “de 5 ori subvenția” cu șapte instituții finanțatoare și alte convenții sunt în curs de semnare cu alte trei instituții.

Creditele se acordă pentru finanţarea activităţii curente / capitalului de lucru în agricultură, atât în sectorul vegetal, cât şi pentru sectorul zootehnic, pentru măsurile de ameliorare, cele de bunăstare şi pentru schemele de sprijin cuplat pentru creşterea animalelor (SCZ), pe baza adeverinţelor emise de APIA.

În cazul creditelor "de 5 ori subvenţia", FGCR garantează până la 80% din valoarea creditelor noi acordate: beneficiarilor care nu au în derulare o finanţare pe baza adeverinţei eliberate de APIA şi nici nu au încasat avans în baza acesteia şi care nu pot depăşi de 5 ori procentul maxim admis din valoarea adeverinţei, precum şi beneficiarilor care nu au în derulare o finanţare pe baza adeverinţei eliberate de APIA şi care au încasat avans / plata integrală ce nu pot depăşi de 4 ori procentul maxim admis din valoarea adeverinţei. Această prevedere se aplică până la eliberarea de către APIA a adeverinţelor aferente anului agricol următor.

De asemenea, FGCR garantează până la 80% din suma cu care se majorează valoarea creditului acordat fără garanţie FGCR, în cazul creditelor acordate anterior solicitării de garantare, pe baza adeverinţelor eliberate de APIA, pentru care instituţia finanţatoare a aprobat majorarea valorii până la concurenţa valorii de maxim 5 ori procentul maxim admis din valoarea adeverinţei eliberate de APIA şi pentru care beneficiarul nu a încasat avans.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

(P) CEC Bank - Credit ipotecar imobiliar cu dobândă fixă în primii 5 ani

Decizie disperată printre crescători: din cauza secetei, oamenii își vând animalele pe capete. „Nu s-au făcut cerealele, o ducem rău”

(P) CEC Bank oferă credite de nevoi personale cu dobândă fixă de 7,90%

Criză de specialiști în agricultură. Soluția găsită de antreprenori și ce salarii le propun viitorilor lor colegi: „Credem în tineri”

Partenerii noștri