Live

Au fost lansate 123 de rachete anti-grindină, anunță Ministerul Agriculturii

Data publicării:
Lansare de rachete antigrindină Foto: agrointel.ro

Ministerul Agriculturii a anunţat că vineri au fost lansate 123 de rachete pentru combaterea căderilor de grindină, iar până în prezent, din informaţiile disponibile, nu au fost raportate căderi de grindină pe teritoriul protejat.

„Ca urmare a instabilităţii atmosferice severe înregistrate în data de 3 mai 2019 în zonele arondate Unităţilor de combatere a căderilor de grindină (UCCG) Moldova 1 Iaşi şi Moldova 2 Vrancea, prin punctele de lansare din cadrul Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor (SNACP), s-au realizat activităţi de combatere a căderilor de grindină”, arată un comunicat transmis de Ministerul Agriculturii.

Astfel, la Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 1 Iaşi au fost lansate 84 rachete antigrindină (RAG), din mai multe puncte de lansare la Grupul de Combatere Cotnari: Punct de Lansare Valea Racului, Punct de Lansare Ruginoasa, Punct de Lansare Hodora, Punct de Lansare Coarnele Caprei, Punct de Lansare Sarca.

„În urma lansărilor au fost combătute două celule convective, din care o celulă convectivă a ajuns la parametrii de supercelulă”, spun reprezentanţii Ministerului Agriculturii.

La Grupul de Combatere Huşi au fost lansate din: Punctul de Lansare Codăeşti, Punctul de Lansare Soleşti, Punct de Lansare Buneşti Avereşti.

De asemenea, a fost combătută o celulă convectivă ce a ajuns la parametrii de supercelulă.

Formaţiunile noroase convective s-au manifestat şi în zona de sud a Moldovei, astfel că, în intervalul 17.15-19.40 punctele de lansare: Varnița, Panciu, Boloteşti, Bizigheşti şi Poiana (din cadrul Unităţii de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 2 Vrancea) au utilizat alte 39 de rachete antigrindina RAG pentru combaterea căderilor de grindină de pe raza de protectie a punctelor de lansare.

(sursa: News.ro)

Citiți și:  Ministrul Daea, acuzat de vicepremierul Grațiela Gavrilescu că nu a tras cu rachete antigrindină. El spune că a tras

Directorul Sistemului Antigrindină: S-au lansat rachete, dar o super-celulă cu forţa a două bombe de la Hiroshima s-a format în zona neprotejată

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Mulțumim cerului”. Speranță în agricultură după seceta din ultimii ani. Culturile de toamnă și livezile și-au revenit spectaculos

Decizie disperată printre crescători: din cauza secetei, oamenii își vând animalele pe capete. „Nu s-au făcut cerealele, o ducem rău”

Criză de specialiști în agricultură. Soluția găsită de antreprenori și ce salarii le propun viitorilor lor colegi: „Credem în tineri”

Noi reguli pentru producătorii agricoli. Fermierii care vor să-și vândă produsele la poartă, obligați să se înregistreze la DSV

Partenerii noștri