Live

Două cuvinte din discursul actorului Jeremy Allen White, de la gala premiilor Emmy, cenzurate la TV. Ce a spus

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Jeremy Allen White / Sursa foto: Profimedia Images

Actorul Jeremy Allen White din serialul „The bear” a fost cenzurat duminică seară, în timpul decernării premiilor Emmy 2024, pentru că l-a pomenit în discursului său pe Iisus Hristos, relatează News.ro.

Starul din „The Bear” a urcat pe scena Teatrului Peacock din Los Angeles pentru a primi premiul pentru „cel mai bun actor într-un serial de comedie”, însă  sunetul a fost întrerupt pentru scurt timp în timpul discursului său de către postul american ABC.

A existat o întârziere de câteva secunde între evenimentul live și transmisia sa la televizor, pentru a permite canalului să ia măsuri în cazul în care vor fi evenimente pe scenă pe care nu le-ar fi putut difuza în direct.

La începutul discursului, Allen a mulțumit creatorilor serialului care a ajuns la sezonul trei, Christopher Storer şi Joanna Calo, dar și restului distribuției.

„Îmi place să lucrez cu voi şi vreau să fim în viaţa tuturor pentru totdeauna”, a declarat actorul, potrivit sursei citate.

Un simplu „Iisuse Christoase” rostit ulterior de Jeremy Allen White a cauzat întreruperea sunetului, potrivit publicației online IndieWire, care avea un reporter trimis la fața locului.

În lumea anglofonă, „Isus Hristos” este folosit ca o expresie pentru a arăta surprinderea, furia sau emoția. Cu toate acestea, utilizarea sa în anumite contexte poate fi considerată blasfemie, susține Comisia Federală de Comunicații (FCC), care este atentă la respectarea standardelor de decență. 

Astfel, Jeremy Allen White a fost cenzurat. Și nu a fost singurul. Scoţianul Richard Gadd, creatorul şi actorul principal al serialului Netflix „My Little Reindeer”, câștigător a șase premii Emmy, a fost și el cenzurat, după ce a spus și el „Isus Hristos”. 

Allen White a câștigat al doilea an consecutiv premiul pentru cel mai bun actor de comedie, deși încadrarea serialului drept comedie a născut dezbateri în fiecare an, mai mulți susținând că este genul dramă. 

„The Bear”, serialul lansat în 2022, care şi-a depăşit propriul record pentru cele mai multe Primetime Emmy câştigate de un serial de comedie într-un singur an, urmărește povestea angajaților unui magazin de sandvișuri din Chicago, condus de Carmen Berzatto, cunoscut sub numele de Carmy, interpretat de Jeremy Allen White. Carmy este nevoit să preia localul după ce a debutat în restaurante renumite internațional.

Editor : Andreea Stanciu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Percheziții simultane la sediile Netflix din Paris și Amsterdam. Ce anchetează autoritățile

Emmanuel Macron intervine personal după ce „Emily In Paris” a anunțat că pleacă la Roma. „Nu are sens”

Premiile Emmy 2024: Fanii lui Matthew Perry sunt furioși. De ce nu a fost omagiat actorul în segmentul „In Memoriam”

Sărbătoare în familie la Premiile Emmy 2024. Ce actori au venit cu părinții la ceremonie

Partenerii noștri