Live

Video Doi alpinişti nevăzători din România au urcat pe Vârful Aconcagua, la 6.962 de metri

Data publicării:
Răzvan Nedu şi Alex Benchea au ajuns pe vârful Aconcagua, la 6.962 de metri altitudine. Foto: Facebook/Climb Again

Doi tineri clujeni nevăzători au reuşit să urce, în premieră pentru România, pe vârful Aconcagua, la 6.962 de metri altitudine, cel mai înalt vârf muntos din America de Sud, informează Agerpres.

"Răzvan Nedu şi Alex Benchea, cei doi sportivi Climb Again care împreună văd aproximativ 1%, au ajuns pe Vârful Aconcagua, 6.962 metri. Ascensiunea lor este o premieră pentru România. Proiectul 7 summits Climb Again numără acum 3 din cele mai înalte vârfuri ale celor 7 continente ale lumii: Elbrus, Kilimanjaro şi Aconcagua. Răzvan Nedu care vede aproximativ 1% şi Alex Benchea (nevăzător), sportivi Climb Again, membri ai Lotului Naţional de Paraclimbing şi instructori de escaladă pentru copiii cu dizabilităţi ai programelor de terapie Climb Again, au reuşit să escaladeze Vârful Aconcagua, 6. 962 metri, cel mai înalt vârf al continentului american", se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de clubul Climb Again.

 

Misiunea clubului de alpinism este terapia prin escaladă pentru copiii cu dizabilităţi fizice şi mentale, precum şi dezvoltarea încrederii acestora în forţele proprii.

"După reuşitele înregistrate pe munţii Kilimanjaro (2019) şi Elbrus (2021), Alex şi Răzvan au purtat, în premieră pentru România, tricolorul pe acoperişul Americii de Sud, Aconcagua devenind astfel al treilea vârf cucerit din proiectul 7 summits, escaladarea celor mai înalte 7 vârfuri ale celor 7 continente ale lumii. Cei doi sportivi ai Lotului Naţional de Paraclimbing au fost însoţiţi de alpiniştii Teofil Vlad, Anca Mihuţescu, precum şi de ghidul argentinian Pablo Tapia. Ruta expediţiei s-a desfăşurat sub forma unui circuit numit Aconcagua 360. S-a pornit din tabăra de bază Plaza de Argentina (4.200 m), iar coborârea s-a efectuat prin partea opusă a muntelui, prin Plaza de Mullas (4.300 m). Pentru a obţine o aclimatizare corectă, echipa a urcat muntele lent, instalându-şi tabere la înălţimi tot mai mari (4.900 m, 5.400 m şi 5.900 m) şi revenind de două ori la tabăra de bază Plaza de Argentina", se mai arată în comunicat.

Alex Benchea are 23 de ani şi este student la Facultatea de Geografie din Cluj-Napoca. S-a născut fără vedere şi i se spune "alpinistul cu ochii albi".

"Aconcagua a fost în primul rând o muncă şi un succes de echipă. A fost cea mai lungă şi cea mai complexă ascensiune de până acum, iar circuitul 360 a necesitat mai multă logistică şi pregătire. Mi-a plăcut un lucru pe care l-a spus Teo, ghidul şi prietenul nostru în această expediţie, şi anume că, în primul rând, contează prestanţa, adică să facem lucrurile cât mai bine, iar mai apoi vârful. Pentru mine, cele mai dificile momente s-au derulat între tabăra 1 şi tabăra 2 unde m-am luptat cu o insuficienţă respiratorie, cu frigul din ziua vârfului, iar mai apoi, coborârea. Acum, la final, pot spune că nu cred că vârful în sine contează, ci să ai un obiectiv, un ţel care să te ajute să evoluezi în viaţă", a declarat Alex Benchea.

Răzvan Nedu are 25 ani şi este căpitanul Lotului Naţional de Paraclimbing, vicecampion mondial la paraclimbing şi instructor de escaladă la Centrul Climb Again.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alpinista Mihaela Gabi Ianoși a murit pe cel mai înalt vârf din America. Femeii i s-a făcut rău la câteva minute după escaladare

Expediţie în premieră pentru România. Doi alpiniști nevăzători vor să cucerească vârful Aconcagua, cel mai înalt din America de Sud

Record mondial în alpinism. Un băiat de nouă ani din SUA a cucerit masivul Aconcagua

Partenerii noștri