Live

Senatorii PSD vor să treacă arenele BNR la Guvern

Data publicării:

Arenele de tenis şi stadionul de fotbal din Parcul cu Platani ar putea trece de la Banca Naţională la Ministerul Tineretului şi Sportului. Proiectul aparţine senatorilor PSD şi are sprijinul vicepremierului Paul Stănescu, dar şi pe cel al Ministerului Sportului. Social-democrații susţin că, prin acest transfer, arenele vor reveni în circuitul sportiv, pentru că acum se află în paragină. În compensare pentru BNR, se propune transferul unor clădiri şi terenuri.

În procedură de urgentă vor senatorii PSD să fie dezbătută iniţiativa privind complexul sportiv care acoperă aproape zece hectare în centrul Bucureştiului. Social-democraţii susţin că bazele au ajuns în paragină şi că trebuie o implicare a Ministerului Tineretului şi Sportului sau chiar a Primăriei Capitalei.

Radu Preda, senator PSD: Ne dorim ca aceste arene să ajungă la Ministerul Tineretului, după investiţiile de rigoare să revină în circuitul sportiv. Până la urmă stau în momentul de faţă şi se părăginesc. Ele au rămas într-o altă epocă.

Reprezentanţii BNR au precizat anul trecut că, în urma evaluării, arenele de tenis au o valoare de 35 de milioane de euro.

Radu Preda, senator PSD: Banca Naţională să fie despăgubită printr-un schimb de terenuri între Guvernul României şi Banca Naţională, de aşa manieră încât fără să fie implicate sume de bani. Arenele sportive să ajungă acolo unde ar fi trebuit să regăsească ele, în lumea sportului, iar Banca Naţională să-şi regleze situaţia juridică la nişte terenuri pe care deţine construcţii, dar, în momentul de faţă, nu are şi titlu de proprietate

Vicepremierul Paul Stănescu, dar şi ministrul Tineretului şi Sportului sprijină proiectul legislativ.

Ioana Bran, ministrul Tineretului și Sportului: Noi trebuie să identificăm resursele financiare. În momentul în care vom avea arenele în administrare, vă daţi seama că interesul nostru, prioritatea noastră va fi de a recondiţiona toate bazele, de a putea să le dăm sportului, mai ales că se află şi într-o zonă foarte importantă a Bucureştiului. Important este ca aceste baze să ajungă înapoi, să ajungă în proprietatea statului român şi să fie destinate şi utilizate aşa cum erau folosite şi până acum pentru marii sportivi.

Reporter: Este mai bine ca acestea să fie transferate de la Banca Naţională către Ministerul Tineretului şi Sportului?

Paul Stănescu: Da, eu cred acest lucru. E un lucru bun pe care vrem să îl facem. Cred că Arenele BNR tot timpul au fost ale statului, răspunsul e simplu, au fost ale statului tot timpul. Arenele BNR trebuie să fie în folosul tuturor românilor, nu ale cuiva anume.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: De ce are nevoie România de un guvern stabil? Răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu

Partenerii noștri