Live

Daune de 7 milioane de euro cerute de familia Alexandrei, tânăra moartă în maternitatea din Botoșani. "Viața nu poate costa 3 parale"

Data publicării:
Alexandra Ivanov era însărcinată în 3 luni și avea acasă alți 3 copii. Sursa foto: Botosani News

Familia Alexandrei, tânăra de 25 de ani din Botoșani care a murit pe 18 august 2023 în Maternitatea Botoșani, cere daune de 7 milioane de euro. Anunțul a fost făcut de avocata familiei. Fiecare dintre cei 3 copii orfani de mamă ar urma să primească câte un milion de euro, scrie Botoșăneanul.ro. "Există precedente în România de ordinul acesta pentru că da, sunt judecători curajoși care spun: 'Viața nu poate costa 3 parale'", spune avocatul Gianina Poroșnicu.

La aproape o lună de la tragedia în care Alexandra, tânără de 25 de ani însărcinată în 3 luni, a murit pe patul de spital implorând medicii să o ajute, avocatul familiei a anunțat daunele pe care familia le cere pentru pierderea tinerei: 7,05 milioane de euro.

Acestea au fost solicitate separat, pentru fiecare membru în parte, după cum urmează:

1 milion de euro pentru fiecare copil al Alexandrei
Soțul - 500 de mii de euro
Părinții - 700 de mii de euro pentru fiecare
Fratele - 500 de mii de euro
Bunicii (trei) - 500 de mii de euro pentru fiecare
Cumnatul - 100 de mii de euro
Fata adoptata de Alexandra - 50 de mii de euro

Avocatul familiei Alexandrei a decis ca sumele solicitate sub formă de daune să fie individualizate pentru fiecare persoană în parte, astfel că judecătorii pot aproba în totalitate sau parțial pretențiile financiare, scrie sursa citată.

"Există precedente în România de ordinul acesta pentru că da, sunt judecători curajoși care spun: 'Viața nu poate costa 3 parale'. Dacă este să coste ceva, sigur, totul e un simbol, pentru că nimic nu poate recupera o valoare de felul acesta pierdută, distrusă, dar dacă e să coste ceva, nu poate să fie contravaloarea unui câine de rasă", a declarat avocatul Gianina Poroșnicu pentru Botoșăneanul TV.

În cazul în care sumele vor fi cuprinse într-o sentință definitivă și executorie, acestea pot fi trase din polițele de asigurare ale personalului medical și Spitalului Județean Mavromati din Botoșani.

"În felul acesta atragem atenția că, dacă nu ești profesionist, te poate costa mult sau totul! Eu voi vedea limitele de polițe de asigurare ale doctorilor, ale asistenților, după ce se vor administra probe împotriva lor. Voi cere antrenarea răspunderii spitalului, voi vedea polița de asigurare a spitatulului. Dacă se depășeste valoarea polițelor de asigurare, pot să cer din patrimoniul celor care vor fi găsiți responsabili și să încerc instituiri de sechestru, să le luam bunurile, chiar și casele, pentru că ce am pierdut noi sigur e mult mai mult!", mai spune avocatul familiei Alexandrei.

Alexandra Ivanov  a murit în dimineața zilei de 18 august, pe patul de spital, după ce ore în șir implorase medicii să o ajute. Dovadă sunt mesajele găsite în telefonul ei, trimise doctorilor în noaptea de dinaintea tragediei. "Nu mai rezist de durere! Vă rog din suflet" îi scrisese tânăra medicului de gardă, cu doar 4 ore înainte să moară.

Recent, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Botoşani a amendat Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” cu suma de 42.272 lei, în urma decesului tinerei la Maternitatea din localitate. "În urma discuţiilor cu juriştii spitalului, considerăm că această decizie poate fi contestată. Instanţa ne va spune dacă avem dreptate sau nu”, a declarat, în replică, Monica Adăscăliţei, managerul interimar al SJU Botoșani. 



 

Editor : Izabela Zaharia

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Avocata familiei Ivanov cere arestarea medicului care era de gardă în noaptea în care a murit Alexandra

Medicii de la maternitatea unde a murit Alexandra se plâng prefectului că sunt agresaţi verbal de paciente și aparținători

Spitalul în care a murit Alexandra Ivanov a fost amendat cu 42.272 de lei

Consiliul Judeţean Botoșani a oferit un ajutor de 30.000 de lei familiei Alexandrei Ivanov, tânăra moartă în maternitate

Partenerii noștri