Live

Ciucă: Reluarea producţiei de îngrăşăminte e o prioritate. Guvernul va sprijini eforturile de a pune în valoare capacitatea Azomureș

Data publicării:
Combinatul Azomureș. Foto: Azomureș

Nicoale Ciucă a avut, joi, o întâlnire cu conducerea celui mai important producător de îngrăşăminte pentru agricultură din România, Azomureş. Premierul a declarat că „reluarea producţiei de îngrăşăminte chimice este o prioritate pentru agricultura şi securitatea alimentară a ţării noastre, mai ales în actualul context generat de conflictul din Ucraina”.

„Am avut astăzi, în cadrul vizitei pe care o efectuez în judeţul Mureş, o întâlnire cu reprezentanţii conducerii combinatului Azomureş. Acest combinat, care rămăsese singurul producător de îngrăşăminte pentru agricultură din România, a oprit anul trecut producţia, din cauza creşterii preţurilor la gaze naturale”, a declarat Nicolae Ciucă. „Reluarea producţiei de îngrăşăminte chimice este o prioritate pentru agricultura şi securitatea alimentară a ţării noastre, mai ales în actualul context generat de conflictul din Ucraina, cu efectele economice şi sociale pe care acesta le-a generat. Prin lipsa acestor fertilizanţi de pe piaţa internă, cei mai afectaţi au fost agricultorii care au fost nevoiţi să apeleze la importuri, lucru care a dus la costuri mai mari de producţie. Guvernul va sprijini eforturile de a pune în valoare capacitatea Azomureş, companie cu o producţie anuală de aproximativ 1,5 milioane de tone de îngrăşăminte, din care 1,1 pentru piaţa internă”, a precizat premierul.

„Am vrut să aflăm de ce în momentul de faţă nu au pornit producţia, este clar că discuţiile sunt legate de competitivitatea produselor, care este strâns dependentă de preţul gazelor. Am promis că în funcţie de discuţiile tehnice pe care vom continua să le avem atât cu dumnealor, cât şi cu producătorii de gaz din ţara noastră - pentru că nu putem să luăm o măsură unilateral doar pentru un producător -, trebuie să vedem cum facem în aşa fel încât decizia pe care o vom lua să fie aplicată pentru toţi marii consumatori, atât de gaz, cât şi de energie”, a afirmat Ciucă, citat de Agerpres.

Prim-ministrul a spus că întrucât eventualele ajutoare de stat trebuie agreate cu Comisia Europeană, nu a putut oferi conducerii Azomureş niciun răspuns concret. „Tocmai de aceea nu am putut să dăm astăzi un răspuns, pentru că instrumentul cel mai la îndemână pentru Guvern ar fi acordarea de ajutoare de stat. Doar că aceste ajutoare de stat trebuie agreate şi avizate împreună cu Comisia Europeană, iar până în momentul în care nu avem acest aspect clarificat, nu putem să promitem absolut nimic”, a precizat Nicolae Ciucă.

Purtătorul de cuvânt al Azomureş, Ovidiu Maior, a menţionat că reprezentanţii combinatului au avut o discuţie detaliată cu premierul şi că dialogul va continua.

„Am avut astăzi o discuţie mai detaliată, în continuarea celor pe care le-am avut până acum cu ministerele care au legătură directă cu activitatea noastră. Un dialog care va continua şi care are ca obiectiv reluarea producţiei de îngrăşăminte pentru agricultura românească”, a afirmat Ovidiu Maior, citat de Agerpres.

Anul trecut, cel mai mare producător de îngrăşăminte pentru agricultură din România, Azomureş, a funcţionat timp de două luni, după ce, la mijlocul lunii decembrie 2021, a decis oprirea instalaţiilor de pe platformă, din cauza preţului ridicat la energie.

Producţia anuală a Azomureş, în condiţii normale de funcţionare, este de 1,6 milioane de tone de îngrăşăminte, iar aproximativ 75% din această producţie era destinată fermelor româneşti.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Traian Băsescu, apel pentru susținerea lui Lasconi. „Cel mai bine plasat candidat de dreapta poate intra în turul 2, cu o condiție”

Fenechiu spune că PNL nu l-a plătit pe Dani Mocanu pentru melodia despre Ciucă. Reacția manelistului

Dosar privind finanțarea panourilor pentru promovarea cărții lui Nicolae Ciucă. Precizările DNA și reacția liderului PNL

Nicolae Ciucă, despre retragerea lui Ludovic Orban din cursa pentru Cotroceni: Mie îmi pare foarte rău

Partenerii noștri