Live

Cântăreaţa Lidia Buble a fost condamnată definitiv la un an cu suspendare pentru că a mituit doi poliţişti

Data actualizării: Data publicării:
Lidia Buble a fost condamnată definitiv la un an cu suspendare că a mituit doi poliţişti. Foto: Facebook/Lidia Buble

Cântăreaţa Lidia Buble a fost condamnată definitiv, vineri, la un an închisoare cu suspendare, pentru că a mituit doi poliţişti de la Rutieră pentru a nu fi testată cu aparatul etilotest, aceasta urmând să presteze și muncă în folosul comunității timp de 90 de zile.

Curtea de Apel București a decis să mențină pedeapsa primită de cântăreață de la Tribunalul București, în 2022 și a respins apelul procurorilor la acea sentință, informează Agerpres.

Lidia Buble a primit un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, însă magistraţii au dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind un termen de încercare pe o durată de 2 ani.

În această perioadă, Lidia Buble trebuie să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii la Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie Socială Sector 1 Bucureşti, pe o perioadă de 90 de zile.

În acelaşi dosar, unul dintre poliţiştii care au primit mită de la cântăreaţă, a fost condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare şi interzicerea ocupării funcţiei de agent de poliţie pe durata unui an de zile. În plus, de la el a fost confiscată suma de 450 lei, reprezentând mita primită de la Lidia Buble.

În cazul altor doi inculpaţi - o femeie poliţist şi un prieten al Lidiei Buble -, instanţa a dispus disjungerea dosarului şi judecarea lor separat.

Lidia Buble a fost înregistrată întâmplător când vorbea despre mită

Procurorii DIICOT au prins-o întâmplător pe Lidia Buble că i-a mituit pe cei doi agenţi de la Rutieră. Ea a cerut sfatul prin telefon unui prieten în legătură cu suma ce urma să o dea poliţiştilor, însă amicul ei era vizat de o anchetă privind traficul de droguri, având telefonul pus sub supraveghere.

În noaptea de 15 februarie 2021, Lidia Buble s-a urcat la volan şi s-a deplasat la o benzinărie din apropierea locuinţei pentru a cumpăra o sticlă cu apă. După ce a ieşit de la benzinărie, a fost oprită de o patrulă de poliţie (un bărbat şi o femeie), care i-a solicitat actele şi declaraţia pe proprie răspundere, având în vedere că era instituită starea de alertă pe fondul pandemiei de COVID-19.

În acel moment, Lidia Buble vorbea la telefon cu prietenul ei, căruia i-a cerut sfatul cum să negocieze cu poliţiştii, ştiind că a consumat alcool înainte de a se urca în maşină, respectiv un pahar cu şampanie.

"Inculpata a recunoscut comiterea faptei încă de la momentul audierii sale în calitate de suspect. Aceasta a confirmat faptul că, la data de 15.02.2021, a fost oprită în trafic, în jurul orelor 03:00, de o patrulă de poliţie compusă dintr-un bărbat şi o femeie, ea ieşind dintr-o benzinărie MOL de lângă blocul său, iar în prealabil consumase un pahar cu şampanie. A mai arătat că a fost oprită la semafor, imediat după ce a ieşit din benzinărie, spre dreapta, circa 50 metri, iar lucrătorul de poliţie, care avea în jur de 30 de ani, i-a bătut în geam solicitându-i să predea documentele pentru control, precum şi declaraţia pe proprie răspundere, fiind în perioada pandemiei şi a restricţiilor. Nu a avut declaraţia pe proprie răspundere asupra sa şi nici permisul de conducere, iar la momentul respectiv vorbea la telefon, pe speaker, cu o cunoştinţă", se arată în documentele din instanţă.

Tânărul poliţist i-a spus cântăreţei că trebuie să o amendeze cu suma de 3.500 de lei, însă apoi i-a sugerat că pot ajunge la o "înţelegere".

Lidia Buble le-a declarat procurorilor că era "timorată" şi a acceptat sugestia poliţistului, însă nu avea bani la ea, aşa că a convenit ca cei doi agenţi să o urmeze cu autospeciala de poliţie până la locuinţa ei pentru a lua banii necesari.

Lidia Buble: "Eu n-am dat în viaţa mea şpagă la poliţişti. E prima dată, efectiv"

Pe drum, ea şi-a sunat prietenul din nou, iar acesta i-a dat sfaturi cum să negocieze cu poliţiştii. De asemenea, Lidia Buble sugerează că agentul i-a făcut avansuri. Detalii se găsesc în interceptările de la dosar:

"Lidia Buble: Băi, nici nu-ţi vine să crezi, dacă îţi zic! Doamne, ce idiot! Deci, fii atent! Doamne fereşte! Asta pe lângă faptul că... Nu, vine după mine până acasă, să iau cardu', să-i dau bani, dacă-ţi vine să crezi!

Bărbat: Cum îl cheamă?

Lidia Buble: Nu ştiu cum îl cheamă, da' avea vrăjeală în el, efectiv... Deci... ăsta cred... eu nu ştiu ce se aştepta ... adică ... el ... Doamne... (râde neinteligibil) niciodată nu mi s-o întâmplat aşa ceva. Efectiv, deci se dădea la mine la modul ăla nesimţit, şi-mi zicea: "Ce să... ce să facem domnişoara...?". "Dă-mi amendă, cum ce să faci?" (...) "Păi... ştiţi că între două mii cinci sute şi nu ştiu cât... amenda ..." Zic: "OK. Dă-mi amendă! Muream de sete, ce vrei să fac? Dă-mi amendă!" (...) Păi, da... nu ştiu cum să facem, că nu, amendă nu v-aş da, poate ne ... ăăă... calculăm altfel".

Lidia Buble: Şi zic: "Aaa! Păi, zi aşa! Ce vrei, bani? Vii după mine până acasă, ce să fac? N-am nimic la mine! Am luat bani să iau apă, nu mi-am luat bani să...". Şi vine, mă, după mine ăsta... (râde) Doamne... mă crucesc, nu-mi vine să cred! Da, mă duc să iau cardu'... nici nu ştiu, câţi bani se dă? Eu n-am dat în viaţa mea şpagă la poliţişti. E prima dată, efectiv, ăsta e un ... p... d-ăsta de 27 de ani, 28 de ani, nu ştiu cât are, până în 30, maximum, nu are mai mult de 30.

Bărbat: Da, da, da. Ăăă... dă-i cinci sute de roni.

Lidia Buble: Vaai! Da' apropo, ştii ce... ştii de ce-mi era frică? Pentru că el a coborât din maşină, Doamneee, numai Dumnezeu nu ştiu... nu ştiu cum l-am luat, l-am îmbârligat, coborâse cu fiola, îmi era că dacă mi-o pune... Da, da, da! Ştiu... Eu tocma' eram pe whatsapp-ul cu tine şi îţi scriam, după aia ştergeam, ştii? Că tu.. asta vroiam să-ţi spun!

Bărbat: Bă, spune-i că... da, eşti prietenă cu..., să nu-ţi pună fiola! Deci, orice ai face, nu sufli în fiolă! Că odată ce ai suflat în fiolă, aia se înregistrează şi e foarte complicat să... rezolvi.

Lidia Buble: L-am luat cu... l-am luat cu vrăjeală, zic: "Tu nu vezi că am trei sticle de apă lângă mine? Muream de sete în casă, nu mai puteam! (râde). "Păi, şi eu vă cred, dar ce să facem? Că nu aveţi documentele, că nu aveţi..."... Nu mi-am luat nimic la mine, n-am luat nici permisu', nimic! Şi am deschis sticla de apă şi am început să beau ca disperata. Zic: mamă, dacă îmi pune ăsta... Am luat şi o gumă (râde)".

Lidia Buble a fost dusă cu mașina de poliție la bancomat

Conform documentelor din instanţă, Lidia Buble a ajuns apoi în faţa imobilului unde locuia şi a urcat în apartament, iar în tot acest timp agenţii de poliţie au aşteptat-o în autospeciala parcată în faţa blocului. Apoi, cântăreaţa a coborât din apartament având cardul bancar asupra sa şi le-a transmis că nu deţine suficienţi bani cash, trebuind să meargă la un bancomat pentru a retrage numerar.

Cum polițiștii se grăbeau, Lidia Buble este luată cu autospeciala de poliţie şi dusă la un bancomat, de unde a retras suma de 900 lei. Maşina este condusă de poliţistă, în timp ce agentul mai tânăr le aşteaptă în faţa blocului. Cântăreaţa se întoarce la maşină, unde poliţista îi cere să nu-i predea banii în mână, ci să-i depună în zona cotierei, în suportul de pahare.

Într-un final, după ce au revenit în faţa blocului, Lidia Buble a făcut schimb de numere de telefon cu poliţistul, acesta transmiţându-i că în situaţii similare, dacă va mai avea nevoie de ajutor, să apeleze la el că se rezolvă.

La audieri, poliţistul şi-a recunoscut vinovăţia, el primind o condamnare cu suspendare.

Şi Lidia Buble a beneficiat de clemenţă din partea magistraţilor, fiind condamnată la un an cu suspendare. Ea nu a mai contestat decizia primei instanţe.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Patru medici și o asistentă din Timișoara au recunoscut că au luat mită. Pe lângă bani, ar fi primit miere și bulion

Sentință definitivă în cazul Mario Iorgulescu: noua condamnare este cu cinci ani mai mică decât pedeapsa anulată de Înalta Curte

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy, condamnat definitiv pentru corupţie şi trafic de influenţă

Kelemen Hunor: Arătarea cu cătuşe a primarului din Târgu Mureş „transmite un mesaj pe care nu îl putem accepta”

Partenerii noștri