Video UPDATE. Pelerinajul de Sfântul Andrei nu va avea loc. Judecătorii au respins cererea lui ÎPS Teodosie
Instanța a respins cererea Arhiepiscopiei Tomisului, care a încercat să obțină anularea măsurii care impune ca la pelerinaje să participe doar localnici. Decizia a fost luată de Tribunalul Constanța, dar poate fi contestată. În urmă cu o zi, ÎPS Teodosie a mers personal la tribunal, ca să susțină că libertatea religioasă nu poate fi îngrădită nici măcar în timpul unei crize sanitare.
UPDATE 10.25. Decizia a fost luată de judecătorii Tribunalului Constanța. Poate fi contestată în 5 zile, dar având în vedere că Sfântul Andrei este în 30 noiembrie, acțiunea nu ar mai avea finalitate.
ÎPS Teodosie a cerut în instanță anularea măsurii care impune ca la pelerinaje să participe doar localnici.
Miza a fost sărbătoarea Sfântului Andrei, de pe 30 noiembrie, când mii de credincioși ar fi urmat să meargă la peștera în care se crede că a stat apostolul.
ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului: "Aceste restricții prin care creștinii nu au voie să intre în biserică nu sunt firești. Acest virus atacă mai ales plămânii. Noi vrem să îi îmbolnăvim de plămâni?! Eu simt nevoia să îi apăr, ca păstor îmi apăr turma acea cuvântătoare, oamenii de credință.
Orice om trebuie să aibă asigurată libertatea de exprimare, libertatea de credință. Nu facem niciun abuz, dimpotrivă, vrem să oprim niște exagerări, să nu le zic abuzuri, deși sunt, ca să putem să ne împlinim datele credinței noastre. Avem dreptul acesta".
Zeci de oameni au participat, marţi, la un protest spontan, în faţa Judecătoriei Constanţa, manifestanţii solicitând suspendarea hotărârii CJSU privind carantina şi permiterea realizării pelerinajului la Peştera Sfântului Andrei. Orașul Constanța se află în carantină, iar polițiștii au dat mai multe amenzi.
Editor : Georgiana Marina
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News