Exclusiv Ambasadorul Israelului: Atacurile Hamas nu vin din furie, sunt rezultatul unei planificări meticuloase. Știau pe cine să omoare
Reuven Azar, ambasadorul Israelului la București, a declarat marți seară, în emisiunea Jurnalul de Seară, la Digi24, că gruparea teroristă Hamas trebuie distrusă pentru că reprezintă un pericol „nu doar pentru Israel, ci și pentru oamenii din Orientul Mijlociu și pentru Europa”. El a vorbit despre ostaticii din Fâșia Gaza și a spus că răpirea civiilor de către Hamas „este rezultatul unui plan meticulos”. „Teroriștii știau cine în ce casă locuiește, numele lor și aveau ordine în arabă pe cine să omoare și pe cine să răpească”, a declarat oficialul.
Atentat terorist dejucat de autoritățile ungare în urma unor informații primite de la serviciile SUA
Bombe de o tonă, folosite de Israel pentru a-l ucide pe liderul Hezbollah baricadat într-un buncăr din Beirut
Tel Avivul a fost vizat în premieră de o rachetă balistică
Zeci de coloniști israelieni au incendiat case și mașini într-un sat de palestinieni din Cisiordania. Un om a murit. Reacția SUA
Atac în fața ambasadei Israelului din Belgrad
Soldați israelieni au legat un palestinian rănit pe capota unui blindat
Tancuri israeliene au ocupat partea estică a Rafah
Ambasadorul Israelului: Sancțiunile care vin spre Iran nu sunt suficiente. Trebuie să acționăm mai puternic pentru a preveni războiul
Adrian Cioroianu, despre atacul de vineri: Acest episod e închis, dar înfruntarea care există de zeci de ani va continua
Cosmin Prelipceanu, jurnalist Digi24: Domnule ambasador, au fost eliberați doi ostatici noaptea trecută, două vârstnice. Ce știți despre cei 220 de ostatici luați de Hamas din Fâșia Gaza. Ce știți despre aceștia?
Reuven Azar, ambasadorul israelian în România: Din păcate, nu prea multe, pentru că Hamas a refuzat nu doar să îi elibereze, dar nici nu dorește să ofere vreo informație despre aceștia, nu vor să coopereze cu Crucea Roșie, așa cum ar face oamenii decenți. Ce au făcut a fost nu că au luat soldați ostatici, au luat civili, copii, sunt copii de 4 ani, în mâinile Hamas, care au fost uciși. Faptul că au fost luați toți civilii e rezultatul unui plan meticulos.
De la camerele pe care teroriștii le-au avut, am obținut imagini pe care nu le mai văzusem înainte. Iar acele imagini conțin, în primul rând, cele mai atroce lucruri pe care îți imaginezi că un om le-ar putea face. Nu doar oameni arzând de vii, nu doar oameni decapitați, dar chiar și fetuși smulși din abdomenul femeilor, decapitați... Astea sunt lucruri teribile.
Ce am mai descoperit este că lucrurile astea nu rezultă din furie, ci e rezultatul unei planificări meticuloase. Fiecare dintre acești teroriști cunoaște cine sunt oamenii din aceste comunități. Teroriștii știau cine în ce casă locuiește, numele lor și aveau ordine în arabă pe cine să omoare și pe cine să răpească. Ce am mai aflat, din interogatorii, este că teroriștii erau răsplătiți, li se promiteau 10.000 de dolari și un apartament gratuit. Pentru fiecare ostatic pe care îl aduceau.
Nu contează dacă erau soldați, femei, copii, femei însărcinate, tineri, orice. E ceva ce nu am mai văzut de la naziști, n-am mai văzut asta nici măcar la ISIS pentru că ei făceau asta și s-ar fi lăudat cu asta, ar fi făcut poze să le arate lumii, ca să o terorizeze. Să terorizeze Israelul și să terorizeze lumea. Cu asta avem de-a face.
„Vom continua să facem tot ce putem pentru ostatici”
Cosmin Prelipceanu, jurnalist Digi24: Există informații și declarații că există un purtător de cuvânt al Hamas care ne spune că Quatar și Egipt au negociat pentru ca aceste două vârstnice să fie eliberate. Și toată lumea se întreabă, ce li se promite în schimb?
Reuven Azar, ambasadorul israelian în România: În primul rând nu aș lua prea în serios sau nu aș crede deloc ce vine de la această persoană din partea Hamas. E vorba de timp, să ne dăm seama cine stă în calea noastră, de la cine trebuie să ne informăm și pe cine nu trebuie să legitimăm.
Orice reprezentant al Hamas este o persoană absolut nelegitimă cu care să vorbim, de la care să luăm informație sau de la care să avem încredere când dau o informație. Pentru că e cât se poate de evident că manipulează informația, încearcă să răspândească informația în lume cu evenimentul din spital. A fost o premisă falsă pornită de jihadul islamic și toată lumea a luat-o în serios.
Așa că trebuie să fim foarte atenți cu orice pleacă de la ei, pentru că desigur, când vine vorba de negociere avem o echipă din partea guvernului. Nu vom interveni la procedura de negociere, nu vrem să subminăm nicio șansă de a obține un rezultat. Dar, așa cum a spus și guvernul din Israel, vom continua să facem tot ce putem pentru ostatici, să adunăm informații, să facem negocieri, dar asta nu ne va opri din a face față și a elimina amenințarea, care e Hamas în Fâșia Gaza.
Cosmin Prelipceanu, jurnalist Digi24: IDF cer informații de la oamenii din Gaza despre ostatici. De ce?
Reuven Azar, ambasadorul israelian în România: E o altă modalitate de a obține informația. Oamenii din Gaza cred că înțeleg ce a comis Hamas (n.red. crime), unii dintre ei se sărbătoresc, dar noi suntem siguri că de fapt nu sărbătoresc, înțeleg că e parte din dezastru.
16 11 38 Pentru că au subjugat complet populația și i-a făcut sclavii cauzei lor, iar ca un rezultat la aceste acțiuni, populația suferă. Nu doar atât, ei își pun populația în pericol ca să-i apere. De regulă, orice grup, orice armată s-ar duce în față ca să-și apere populația. Aici e complet opusul. Ceea ce face Hamas este să-ți sacrifice cât mai mulți civili posibil, să-i atragă. Și practic manipulează și abuzează valorile din vest. Trebuie să ieșim din jocul lor. Și putem face asta dacă reușim să convingem populația să coopereze cu noi, sunt sigur că mulți dintre aceștia ar coopera cu noi.
Cosmin Prelipceanu, jurnalist Digi24: Vor fi alți ostatici eliberați?
Reuven Azar, ambasadorul israelian în România: Nu știu, trebuie să așteptăm și să vedem.
Cosmin Prelipceanu, jurnalist Digi24: Erau așteptări ca 50 dintre aceștia să fie eliberați. În total, sunt 220 de ostatici, dar informația... Știți, vorbesc despre articolul din New York Times. Da, da. Scria că 50 dintre ei vor fi eliberați în aproximativ 20 sau 48 de ore. Însă, au fost eliberați doar doi.
Reuven Azar, ambasadorul israelian în România: Eu n-aș avea încredere în nicio informație în ceea ce privește eliberarea prizonierilor. Indiferent de sursă.
Cosmin Prelipceanu, jurnalist Digi24: Pentru că?
Reuven Azar, ambasadorul israelian în România: Pentru că nu poate fi de încredere, pentru că sunt de la surse care nu reprezintă guvernul, care încearcă să manipuleze situația, iar aici nu este doar Hamas. Sunt multe entități care țin de Iran și care cooperează în acest joc. Ele încearcă să escaladeze situația. Încearcă să sprijine Hamas în diferite moduri. Avem Hezbollah, avem Hamas, avem Frăția Musulmană, avem și elemente din Quatar care susțin Frăția Musulmană și, desigur, avem Iranul. Trebuie să fim cât se poate de selectivi când strângem informațiile.
Cosmin Prelipceanu, jurnalist Digi24: În mod special dezinformarea în legătură cu cei 50 de ostatici. Este o problemă pentru dumneavoastră?
Reuven Azar, ambasadorul israelian în România: Trebuie să le permitem oamenilor care primesc această sarcină să se ocupe de ea. Nu voi interfera, în acest moment și în niciun fel de formă, cu munca lor. Le respect munca. Așadar, voi lăsa lucrurile pe seama lor.
„Hamas este un pericol nu doar pentru Israel, ci și pentru oamenii din Orientul Mijlociu și pentru Europa”
Cosmin Prelipceanu, jurnalist Digi24: Există o presiune uriașă pe instituții și pe guvern. Pe de o parte, există această presiune privind ostaticii, privind viețile civililor din Gaza. Pe de altă parte, sunt așteptările poporului israelian privind eliminarea, distrugerea completă a Hamas. Trebuie să fie distrusă după ceea ce s-a întâmplat pe 7 octombrie. Așadar, ce veți face? Pare o misiune imposibilă.
Reuven Azar, ambasadorul israelian în România: Nu-i invidiez pe cei care iau deciziile în Israel, viața lor nu a fost niciodată ușoară, dar a devenit mult mai complicată acum. Se află într-o dilemă, fără îndoială. Însă, vă asigur că atât guvernul, IDF-ul, adică forțele de Apărare Israeliene, cei 300.000 de rezerviști israelieni, care au fost recrutați în armată, cât și întregul popor israelian susține efortul forțelor noastre de securitate pentru a elimina amenințarea militară a Hamas. Este adevărat faptul că trebuie să luăm în considerare multe lucruri, inclusiv ostaticii. Desigur că vom desfășura această operațiune potrivit dreptului internațional și, de fapt, facem foarte multe lucruri pentru a preveni victimele civile. După cum probabil ați văzut, am făcut apel la populația din nordul Fâșiei Gaza să plece în sud. Ne-am asigurat că populația care se mută și inclusiv populația care află acum în sudul fâșiei Gaza primesc tot ceea ce au nevoie, potrivit dreptului internațional. Ceea ce înseamnă că primesc suficientă apă, suficientă mâncare, au destul combustibil. Există multă dezinformare despre acest lucru. Monitorizăm situația în fiecare zi, alături de comunitatea internațională.
Cosmin Prelipceanu, jurnalist Digi24: Vorbiți despre combustibilul, problema combustibilului?
Reuven Azar, ambasadorul israelian în România: Aceasta este încă o minciună.
Cosmin Prelipceanu, jurnalist Digi24: Astăzi, IDF-ul ne-a spus că nu există nicio problemă privind combustibilul în Gaza. Știți despre acest lucru?
Reuven Azar, ambasadorul israelian în România: Desigur. Oamenii trebuie să înțeleagă că, uneori, sunt induși în eroare. În situația unui război, nu trebuie să aprovizionezi teritoriul inamic cu electricitate. Trebuie să furnizezi suficientă electricitate încât serviciile de sănătate să poată opera în continuare. Toate spitalele care funcționează în Gaza, în prezent, au electricitate. Prin urmare, acest tip ce agendă este promovat de oameni, care vor să oprească Israelul din a se apăra și care încearcă să anuleze legitimitatea dreptului nostru la autoapărare. Acest lucru nu ne va descuraja.
Știm exact cine suntem și care sunt valorile noastre și nu avem nevoie de lecții de la nimeni. Ne vom face treaba pentru că asta e datoria noastră. În media, există mai mulți oameni care ne sprijin decât care ne atacă. Și nu doar în media, ci și în liniște, inclusiv din lumea arabă. Iar ei ne roagă să eliminăm această organizație teroristă, deoarece vom urma noi. Vă pot spune că și lideri mondiali, inclusiv din România, mi-au spus mie personal că trebuie să eliminăm amenințarea Hamas, pentru că este într-adevăr un pericol nu doar pentru Israel, ci și pentru oamenii din Orientul Mijlociu și pentru Europa.
În prezent, vedeți că oameni radicali, fanatici ies în capitalele europene pentru a sprijini Hamas. Ce înseamnă? Înseamnă că acest fel de elemente radical sunt deja integrate în societățile europene. Și trebuie să facem mult mai mult. Am văzut mesajul postat pe Twitter de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și mesajul cancelarului german, care au spus că trebuie să fim mult mai duri atunci când vine vorba despre blocarea conținutul radical pe rețelele sociale, dar acest lucru trebuie făcut și în televiziune, în televiziunea prin satelit. Conținut care vine din Orientul Mijlociu, dar care este consumat în cantități mari în Europa. Dacă nu eliminăm amenințarea militară și dacă nu să blocăm fanatismul, ne vom confrunta cu aceste lucruri din nou și din nou. Așadar, este datoria noastră să facem aceste lucruri și suntem hotărâți să facem asta.
Cosmin Prelipceanu, jurnalist Digi24: Cereți Uniunii Europene să oprească această dezinformare?
Reuven Azar, ambasadorul israelian în România: Desigur. Facem asta de foarte mult timp. Cred că tot mai mulți lideri ajung la aceeași concluzie. Probabil că ați văzut că atât în Paris, cât și în Berlin manifestațiile au fost interzise pentru că acestea erau încercări ale susținătorilor Hamas de a declanșa revolte în aceste capitale. Deci este deja o problemă europeană. Nu este doar o problemă israeliană. Trebuie să ne confruntăm cu ea împreună și, cu cât cooperăm mai mult în acest domeniu, cred că vom ajunge la aceste rezultate.
„Trebuie să fim pregătiți pentru o confruntare dură cu iranienii, dacă decid să ne atace”
Cosmin Prelipceanu, jurnalist Digi24: Există o provocare constantă în nordul Israelului, venită din Liban. Este o provocare din partea Hezbollah. Am văzut articole în presa israeliană în care scrie că Israelul este deja în război cu Iranul, prin Hezbollah. Ce credeți despre acest lucru?
Reuven Azar, ambasadorul israelian în România: Din păcate, suntem în război prin intermediari cu Iranul de mulți ani, pentru că iranienii au decis unilateral că vor să distrugă statul Israel. Nu este pentru că am avut vreo dispută privind granița cu Iran. Așadar, iranienii finanțează și sprijină Hamas, Hezbollah, rebelii Houthi din Yemen, milițiile din Irak, care atacă acum bazele americane și multe alte forțe din Siria, într-o încercare de a crea infrastructura militară pentru a distruge Israelul.
Ceea ce le-am spus iranienilor și guvernului Libanului este că nu suntem interesați de o escaladare acum, pentru că ne ocupăm de situația din Gaza. Dacă aleg să ne atace, atunci vom riposta. Am ripostat deja în ceea ce privește anumite incidente de la graniță, în care Hezbollah, dar și agenți, teroriști Hamas au tras asupra forțelor noastre. Am omorât zeci de teroriști Hezbollah și Hamas și îi avertizăm că, dacă vor continua și dacă vor intensifica atacurile, Libanul va fi distrus. Nu vrem să facem asta. Le-am spus acest lucru și iranienilor.
Suntem recunoscători Statelor Unite și președintelui Biden că au decis să trimită trupe masive în regiune, prin care le-a transmis un mesaj foarte puternic și iranienilor - să nu se implice și să nu escaladeze conflictul. Dar ne pregătim pentru toate scenariile și, de aceea, am recrutat atât de mulți oameni, pentru că trebuie să ne apărăm țara pe toate fronturile atât în sud, cât și în nord, și să fim pregătiți pentru o confruntare dură cu iranienii, dacă decid să ne atace.
Cosmin Prelipceanu, jurnalist Digi24: Puteți lupta cu ei pe ambele fronturi? Nord și sud?
Reuven Azar, ambasadorul israelian în România: După cum probabil ați auzit în trecut, Israel și-a menținut întotdeauna poziția că trebuie să consolidăm o forță puternică care ne va asigura că, în orice scenariu în care Israelul este atacat, vom avea puterea să ne apărăm în fața oricărei amenințări sau a unei combinații de amenințări. De aceea, am primit, pe lângă alte lucruri, o asistență generoasă din partea Statelor Unite, dar nu vom cere nimănui niciodată să lupte pentru noi. Ne vom apăra singuri și avem încredere în capacitatea noastră de a face acest lucru.
Cosmin Prelipceanu, jurnalist Digi24: Cum evaluați extinderea acestui conflict?
Reuven Azar, ambasadorul israelian în România: Nu există niciun dubiu că iranienii încearcă să creeze un fel de propagare, împreună cu Hamas și Hezbollah. Am văzut acest efort desfășurat destul de sistematic în ultimele două săptămâni. Prima dată, au făcut apel la „zile ale furiei” în lumea musulmană pentru a încerca să provoace atacuri împotriva țintelor israeliene, evreiești, împotriva Occidentului etc. Nu prea au reușit. Au avut loc câteva demonstrații, dar nu mulți oameni din lume s-au alăturat acestui atac barbar asupra Israelului.
Acesta este primul lucru pe care l-au făcut. Al doilea este că au început să tragă cu rachete și să tragă la granița de nord. Dacă ați văzut, în urmă cu 4-5 zile, a avut loc un atac cu drone și rachete lansate din Yemen, care au fost interceptate de armata americană. Și au avut loc atacuri asupra bazelor americane din Irak și de la granița cu Siria. Așadar, ceea ce văd eu, în calitate de om care urmărește situația din Orientul Mijlociu de mulți ani, este că iranienii încearcă să creeze un efect de atac pe fronturi multiple, dar nu este un atac pe fronturi multiple real. Nu este un atac la scară largă.
Prin urmare, va trebui să analizăm acest lucru și să ajungem la o concluzie. Ce este cel mai bine să facem în acest punct. Guvernul va trebui să urmeze această analiză și va trebui să luăm o decizie. În acest moment, guvernul este hotărât să elimine amenințarea din Fâșia Gaza. Dacă vom fi forțați să mergem mai departe, vom face acest lucru. În acest moment, încercăm să ne concentrăm pe amenințarea din Fâșia Gaza.
Cosmin Prelipceanu, jurnalist Digi24: Preocuparea principală, în România cel puțin, este că acest conflict ar putea duce la un al Treilea Război Mondial. Ce le spuneți românilor, care se gândesc la asta, care sunt îngrijorați?
Reuven Azar, ambasadorul israelian în România: Nu sunt un profet, nu sunt fiul unui profet, dar vă pot spune că poate telespectatorii dumneavoastră vor putea trage concluzia din ceea ce am spus deja. Vă pot spune că, în acest moment, în ciuda unor încercări ale Iranului să creeze imaginea unui atac pe mai multe fronturi asupra Israelului, nu asta se întâmplă cu adevărat. Acum, conflictul este izolat, în principal, în Fâșia Gaza. Suntem hotărâți să-l menținem așa. Atât Statele Unite, cât și Israel folosesc forța și transmit un mesaj foarte clar iranienilor să nu escaladeze conflictul. Sunt încrezător că putem realiza acest lucru. Dacă nu, atunci va fi un conflict major, dar tot izolat în Orientul Mijlociu. Nu am văzut nicio altă țară din lume declarând că va apăra Iranul sau orice alt intermediat al Iranului.
Editor : C.L.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News