Live

Alertă la Tribunalul Timiș. Un laptop abandonat la intrarea în clădire a pus pe jar autoritățile

Data publicării:
Alerta s-a dat la ora 07:30. Zona a fost împănzită de oamenii legii. Sursa foto: tion.ro

Alertă de securitate, miercuri dimineața, la Tribunalul din Timișoara. Zeci de polițiști, jandarmi și pompieri fac verificări, după ce un bărbat necunoscut a abandonat un laptop la intrarea în Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș. Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă. Între tastatura și ecranul laptopului individul a lăsat, pe o coală de hârtie, un mesaj, cel mai probabil pentru autorități, scrie Timiș Online.

Alarma a fost dată miercuri, în jurul orei 07:30, de jandarmii care se ocupă de paza clădirii. La scurt timp după apelul la 112, zona Palatului Dicasterial din Timișoara a fost împânzită de polițiști, jandarmi și pompieri, dar și de specialiștii antitero din cadrul SRI.

Potrivit Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș, bărbatul a abandonat laptopul la una dintre intrările în clădire și a aruncat ghiozdanul în care fusese calculatorul într-un coș de gunoi din apropiere. Jandarmul l-a văzut pe camerele de supraveghere, însă până când a ieșit din clădire, suspectul fugise.

"În data de 01.03.2023, în jurul orei 07:30, o persoană de sex masculin a abandonat un laptop, care avea între tastatură și ecran o coală A4, în fața ușii de acces a obiectivului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, iar apoi a fugit într-o direcție necunoscută, abandonând în coșul de gunoi din apropiere un rucsac pe care îl ținea în mână. Subofițerul aflat în serviciu a observat persoana pe sistemul de supraveghere video al obiectivului și a ieșit de îndată pentru a opri și identifica persoana, însă aceasta a fost de negăsit. Ulterior au fost luate măsurile legale de izolare a zonei, materializarea într-un proces verbal de constatare a celor întâmplate, înștiințarea instituțiilor abilitate conform procedurii cu soluționarea acestei situații", transmit reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș.

Verificările sunt coordonate de specialiștii antitero din cadrul SRI.

 

Editor : Izabela Zaharia

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Șapte copii de la o grădiniță din Timișoara au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară

Urmările episodului de iarnă severă: acoperișuri smulse de vânt, copaci doborâți și drumuri închise

Armata poloneză, în stare de alertă maximă: „Au fost activate toate forțele și resursele disponibile”. Care este motivul

Amendă uriașă: 45.000 de lei pentru un timișorean care a dat foc deșeurilor în spatele curții

Partenerii noștri