Live

Agenția pentru Protecția Mediului: Nu există nor toxic în Ucraina. Concentrația de monoxid de carbon e mult sub pragul de îngrijorare

Data actualizării: Data publicării:
Bombardamentele rusești au ruinat infrastructura și clădirile din Ucraina. Foto: Profimedia Images

Norul poluant din Ucraina avea vineri o concentraţie de 1,3 miligrame de monoxid de carbon pe metru cub, iar pragul reglementat este de maximum 10 miligrame de monoxid de carbon pe metru cub, a declarat, marţi, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Lorand Fulop.

"Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului confirmă faptul că aceste ştiri sunt false, adică norul poluant, chiar dacă există, nu este tocmai corect să-l numim nor toxic. Ce aş putea să vă spun foarte concret este că din datele care ne-au venit la CAMS, acel nor a conţinut vineri 1,3 miligrame pe metru cub monoxid de carbon şi noi ştim foarte bine că pentru monoxidul de carbon avem o reglementare de 10 miligrame pe metru cub, ceea ce înseamnă că e mult sub pragul care poate să ne îngrijoreze", a afirmat Lorand Fulop, citat de Agerpres.

Harta care arată nivelul de monoxid de carbon în Europa, pentru ziua de 22 martie 2022

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului a menţionat că instituţia nu a putut măsura datele norului, deoarece acesta nu se află deasupra României.

"ANPM are un sistem de notificare foarte bine pus la punct, la fiecare oră ne vin date, în cazul în care se întâmplă ceva datele ies din pragurile respective şi automat ne vin nişte notificări, deci vom şti şi vom raporta în cel mai scurt timp. (...) Faptul că norul încă nu a ajuns, sau e foarte posibil nici să nu ajungă în România, nu prea am putut să măsurăm noi date concrete, însă în cazul în care eventual intră în România, atunci vom şti absolut din primul minut ce se întâmplă şi care sunt numerele, şi atunci, bazat pe rapoartele noastre, sunt sigur că vor fi luate cele mai bune decizii", a precizat Lorand Fulop.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Țiriac a plătit 7.500.000 € și vrea să fugă de tot într-o destinație total surprinzătoare, după ce și-a donat toată averea

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicușor Dan, după inundațiile din Spania: Pentru fiecare teren construit trebuie să fie o zonă de spațiu verde pentru scurgerea apei

Poluare masivă în Capitală. Calitatea aerului este afectată mai mult în ultima perioadă. Garda de Mediu, control la Primăria București

Agenţia de Mediu nu a înregistrat depăşiri ale radioactivităţii în România. Ce stație va semnala prima un accident nuclear în Ucraina

Un pui de bufniță a fost salvat din grădina unui liceu din Galați, apoi a făcut o călătorie cu maxi-taxi până la Focșani

Partenerii noștri