Live

Video Zelenski, menţiune misterioasă despre şeful spionajului ucrainean, Kirilo Budanov, despre care Moscova susţine că a fost rănit grav

Data publicării:
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Foto: Profimedia Images

Preşedintele Volodimir Zelenski a dezvăluit, vineri seara, în alocuţiunea rostită către compatrioţi, că a avut o şedinţă a unui cabinet de război din care fac parte principalii comandanţi militari, inclusiv şeful spionajului militar, generalul Kirilo Budanov, despre care propaganda rusă susţine că ar fi fost rănit grav şi ar fi tratat în Germania, potrivit News.ro.

Zelenski a spus că nu poate da deocamdată prea multe detalii despre consiliul de război, la care a participat şi Budanov, dar a lăsat să se înţeleagă că este vorba despre acţiuni în cadrul contraofensivei. „A mai fost un alt eveniment astăzi, un alt punct din programul meu, care nu a fost încă anunţat. Este vorba despre un cabinet de război. Comandanţii noştri - generalii Sîrski, Tarnavski, Zalujni şi Şaptala. Plus comandanţii noştri din direcţiile specifice de operaţiuni active - nu dau încă nume, totul va veni la momentul potrivit. Să avansăm este cel mai important lucru. Fiecare dintre soldaţii noştri, fiecare dintre noii noştri paşi, fiecare metru de pământ ucrainean eliberat de inamic este cel mai important lucru. Şi a fost acolo şi Budanov... Paşi separaţi”, a spus Volodimir Zelenski înainte de a mulţumi tuturor celor care luptă pentru Ucraina, celor care se pregătesc să lupte şi celor care ajută.

Fără îndoială, preşedintele s-a referit la contraofensivă despre care analiştii spun că se află încă în faza de început, iar grosul forţelor ucrainene încă nu a fost aruncat în luptă.

Menţionarea lui Kirilo Budanov, şeful serviciului de informaţii al armatei, nu este întâmplătoare. Considerat unul dintre atuurile Ucrainei, care la 37 de ani şi-a căpătat deja renumele unui erou, el este văzut de Moscova ca o adevărată „oaie neagră” şi împotriva sa ar fi existat mai multe tentative de asasinat. 

În ultimele zile, propaganda rusă a relatat că Budanov ar fi fost grav rănit într-un atac rusesc şi ar fi tratat în stare critică în Germania. Anterior şi despre generalul Valeri Zalujni, şeful Statului Major, menţionat şi el de Zelenski, au circulat zvonuri că ar fi murit.  

Şeful serviciului de contraspionaj militar ucrainean, Kirilo Budanov. Foto: Profimedia Images

Discursul lui Zelenski de vineri seara a fost mai scurt decât de obicei. El le-a spus ucrainenilor că a avut o zi lungă, cu o mulţime de evenimente. A menţionat în primul rând întâlnirea cu liderii africani veniţi la Kiev. „O întâlnire într-un format special - Ucraina plus ţările africane. Discuţii lungi... Formula pentru pace, probleme de securitate, grâne, capacitatea noastră comună de a apăra principiile şi obiectivele Cartei ONU, de a proteja statele de agresiune. Am făcut apel la liderii şi statele africane să ia parte la Summitul global pentru pace pe care îl pregătim. Ucraina se va face auzită în toată lumea şi vom implica întreaga lume în implementarea formulei de pace. Nu este uşor, dar lucrăm”, a spus Zelenski. 

În condiţiile în care în timpul vizitei liderilor africani asupra Kievului ar fi fost lansate rachete ruseşti, doborâte de apărarea ucraineană, Zelenski a spus că le este deosebit de recunoscător celor care apără cerul ucrainean. „Rachetele ruseşti doborâte astăzi, inclusiv şase rachete balistice, sunt foarte importante şi simbolice. Rusia nu va intimida pe nimeni”, a punctat liderul ucrainean.

Citește și: Ucraina raportează „succese tactice” ale contraofensivei în sud. Londra spune că Rusia are avantaj datorită elicopterelor sale de atac

Editor : M.D.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este realizabilă

„Ultima vizită în Ucraina în calitate de director CIA”. Volodimir Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu William Burns

După o dispută cu Zelenski, Fico va merge la Moscova să discute cu Putin

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Partenerii noștri