Live

Vremea se încălzește. Temperaturile vor ajunge și la 14 grade Celsius

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Shutterstock

Vremea se încălzeşte semnificativ în următoarele zile, astfel că în sud-estul ţării temperaturile vor ajunge la 14 grade Celsius. În Capitală se vor înregistra de luni temperaturi pozitive și poleiul va începe să dispară.

Tendinţa de încălzire a vremii va fi resimţită luni în mare parte a ţării. Prin urmare, maximele se vor încadra minus 1 grad în nord-estul extrem şi 10..11 Celsius în sudul Banatului.

După apus, ploile vor apărea în jumătatea vestică a teritoriului, iar condiţiile de ceaţă vor creşte în Moldova, Muntenia şi Oltenia. Vânt alert va fi mai ales pe creste, unde rafalele vor depăşi 80 km/h.

Precipitaţiile vor fi prezente marţi în special în sud, sud-vest şi centru, iar spre mijlocul săptămânii se vor extinde în toată ţara. Acestea vor fi la început doar sub formă de ploaie, însă noaptea se vor putea amesteca şi câţiva fulgi de zăpadă, cu precădere în zonele vestice, nordice, nord-estice şi centrale.

La altitudini de peste 1400 metri vor predomina ninsorile. În aceste condiţii, valorile termice vor caracteriza o vreme anormal de caldă mai ales în sud-est, unde, până joi se vor atinge chiar şi 13...14 grade Celsius.

Ceaţa din Capitală se va risipi destul de rapid, dar soarele va ezita să se arate. Temperaturile vor mai câştiga puţin teren şi vor ajunge la 5 grade Celsius, în timp ce presiunea atmosferică va scădea de la o valoare deja mai mică decât cea normală.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cea mai calduroasă zi de 17 decembrie din istorie a fost înregistrată la Calafat. Ce temperatură maximă s-a atins

Cod portocaliu de viscol în zone din 14 județe. Care sunt zonele vizate de cod galben de vânt puternic și polei HARTĂ

Cum va fi vremea până pe 13 ianuarie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Cum va fi vremea de Crăciun în fiecare regiune a țării. Estimările meteorologilor pentru următoarele două săptămâni

Partenerii noștri