Live

Vizita lui Hellvig în SUA. FBI a „reiterat importanța continuării parteneriatului strategic cu SRI”

Data actualizării: Data publicării:

Directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, a efectuat o vizită în SUA, unde s-a întâlnit cu conducerile CIA şi FBI, dar şi cu oficiali din Departamentul de Stat şi legislativ. Potrivit unui comunicat postat pe site-ul SRI, "oficialii FBI au apreciat colaborarea FBI-SRI pe componenta schimbului constant de informații".

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Mai jos, comunicatul SRI:

"Directorul SRI, domnul Eduard Hellvig, a întreprins o serie de întâlniri oficiale la instituțiile din comunitatea de intelligence din Statele Unite ale Americii.

La Agenția Centrală de Informații (CIA), directorul SRI a avut discuții cu conducerea instituției, precum și cu înalți responsabili din principalele domenii de activitate ale agenției. În contextul noilor provocări de securitate și al situației regionale, discuțiile s-au concentrat pe cooperarea dintre cele două servicii partenere privind prevenirea și combaterea riscurilor și amenințărilor la adresa securității.

Colaborarea se derulează în toate domeniile de interes actual pentru securitatea celor două state, cu accente pe domenii precum prevenirea și contracararea agresiunilor cibernetice, a terorismului, proliferării armelor de distrugere în masă și amenințărilor de tip hibrid. Pe parcursul întâlnirii, oficialii americani au ținut să mulțumească SRI și întregii comunități de informații din România pentru modul în care se implică în combaterea acestor amenințări.

La sediul FBI, reprezentanții Biroului Federal de Investigații au reiterat importanța continuării parteneriatului strategic dintre serviciul de informații român și cel american. Oficialii FBI au apreciat colaborarea FBI-SRI pe componenta schimbului constant de informații, a luptei împotriva terorismului și a criminalității organizate transnaționale. Reprezentanții FBI  au subliniat faptul că parteneriatul cu SRI are deja o tradiție foarte importantă și că aceasta trebuie să continue, cu precădere în dosarele de infracțiuni cibernetice, din ce în ce mai complexe.

Directorul SRI a avut de asemnea întâlniri bilaterale cu reprezentanți din conducerea Homeland Security (DHS), instituția americană de securitate cu cea mai vastă arie de responsabilități de pe teritoriul SUA. În cadrul întrevederilor, s-a subliniat faptul că SRI și DHS trebuie ca în viitorul apropiat să valorifice în comun experiențele particulare pe care cele două servicii le au, în special în domeniul sensibil al amenințărilor de securitate din cele două state. Tot aici, directorul SRI a amintit progresele semnificative pe care România și instituțiile sale le-au realizat în ultimii ani și a pledat o dată în plus pentru continuarea la un nivel accelerat a demersurilor de eliminare a vizelor pentru cetățenii români.

Turneul în SUA a continuat cu o vizită oficială la Departamentul de Stat, unde discuțiile domnului Eduard Hellvig cu oficialii americani au vizat contextul global actual, parteneriatul strategic dintre România și SUA, amenințările și riscurile de securitate globală.

Vizita în Statele Unite ale Americii s-a încheiat cu o întâlnire a directorului SRI cu membrii Comitetului Camerei Reprezentanților pentru controlul comunității americane de intelligence (HPSCI). În cadrul convorbirilor, oficialii au împărtășit experiențe instituționale naționale în relația dintre servicii și societate, despre rolul extrem de important pe care parlamentele îl dețin în menținerea organizațiilor de intelligence în limitele democrației și în serviciul exclusiv al cetățenilor, dar și pentru asigurarea mecanismelor legislative și resurselor bugetare necesare îndeplinirii misiunilor în contextul de securitate actual.

Vizita oficială în SUA a directorului SRI, domnul Eduard Hellvig, este expresia unei relații strânse între Serviciul Român de Informații și agențiile de securitate americane, oficialii manifestându-și convingerea că aceasta va contribui la consolidarea cooperării româno-americane circumscrise Parteneriatului Strategic."

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Investigație Mediazona: Au fost identificate numele a 84.761 de soldați ruși căzuți pe frontul din Ucraina. „2024, cel mai mortal an”

Mesajele soldaților ruși către cei dragi, înainte să moară. „Există deja un munte de cadavre înalt de doi metri, lângă adăpost”

Rusia va inspecta partea ocupată a regiunii Herson din cauza sinuciderilor în rândul militarilor săi, spun partizanii ucraineni

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

Partenerii noștri