Live

VIDEO Panică la metrou. Un călător a pulverizat gaze într-un tren

Data actualizării: Data publicării:

Panică printre călătorii care au circulat joi după-amiază cu metroul pe Magistrala 2 Berceni - Pipera. Aceștia au fost debarcaţi la staţia Unirii 2 după ce în tren un călător a pulverizat gaze de natură neidentificată, a anunțat Metrorex.


"Metrorex anunţă că astăzi (joi, n.r.), 16.08.2018, la ora 18:00, în trenul de metrou care circula din direcţia Pipera spre Berceni, un călător a pulverizat gaze de natură neindentificată (tip spray). Personalul de conducere a trenului, avizat de călători prin sistemul de alarmă din tren, a decis debarcarea tuturor călătorilor în staţia Unirii 2 şi retragerea trenului la depou pentru eventuale cercetări făcute de organele abilitate", a precizat Metrorex.

Reprezentanţii Metrorex au apelat numărul naţional de urgenţă 112 şi Serviciul Poliţiei Metroului pentru depistarea persoanei care a provocat incidentul.

În prezent, circulaţia trenurilor de metrou se desfăşoară normal.

Poliţiştii fac acum investigaţii în vederea identificării persoanei care a pulverizat conţinutul unui spray iritant-lacrimogen îno garnitura de metrou, după care a fugit, scrie Agerpres. Poliţia Capitalei precizează că a fost sesizată despre caz prin apel la 112.

"Astăzi, în jurul orei 18,10, prin apel 112, Poliţia a fost sesizată că într-o garnitură de metrou ce se afla la Staţia Unirii 2, un bărbat a pulverizat conţinutul unui spray iritant-lacrimogen, după care a fugit. Trenul a fost evacuat şi retras, o altă garnitură preluând călătorii", se arată într-un comunicat al Poliţiei. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Incident grav la metrou. Circulație afectată între staţiile Gara de Nord 1 - Obor şi Dristor 2 –Iancului, din cauza unei şine rupte

La Salonic se inaugurează sâmbătă metroul, după 20 de ani de așteptare și multe descoperiri arheologice. Unele vor fi expuse

Grindeanu: „De vreo trei ani tot îl rog pe Nicușor Dan să preia metroul. Sper să se şi întâmple”

Alte două trenuri de metrou Metropolis vor ajunge la București. Ele vor fi testate intensiv, apoi repartizate Magistralei 5

Partenerii noștri