Live

VIDEO. Mesajul președintelui Klaus Iohannis de Paște

Data actualizării: Data publicării:

Klaus Iohannis le-a transmis românilor un mesaj de Paște, într-un clip publicat duminică dimineață pe pagina sa de Facebook.

„Hristos a înviat! Dragi români, vă doresc sărbători luminate, cu liniște și pace în suflet alături de cei dragi”.

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului - Paştele.

Aseară, milioane de români au mers la catedrale, biserici şi mănăstiri în întreaga ţară. Oamenii au asistat la slujbă, iar la miezul nopţii au spus într-un singur glas „Hristos a înviat!”. Apoi, preoţii au împărţit Lumina Sfântă venită mai devreme de la Ierusalim, iar românii au aprins candele şi lumnânări, pentru a duce acasă taina Învierii.

Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă în ţară, sâmbătă seara, cu un avion special, de către o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul.

Cuvântul Paşte vine din ebraicul pesah, care însemna trecere. Paştele evreilor marca trecerea poporului ales prin Marea Roşie, din robia Egiptului în pâmântul făgăduinţei, Canaan. Paştele creştinilor este, în primul rând, sărbatoarea Învierii Domnului.

Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea bucuriei date de vestea Învierii Mântuitorului. O veste care, până la Înălţarea Domnului, respectiv timp de 40 de zile, se regăseşte în salutul "Hristos a înviat!", la care se răspunde cu "Adevărat a înviat!".

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Iohannis va fi chemat în Parlament ca să-și justifice deplasările externe (Surse)

Mesajul lui Iohannis la 1.000 de zile de război la granița țării: „România va continua să sprijine Ucraina”

Klaus Iohannis, primit de președintele german: România şi Germania vor continua să sprijine Ucraina în fața Rusiei

Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Olaf Scholz la Berlin. Cancelarul german l-a informat despre discuția avută cu Putin

Partenerii noștri