Live

Video UPDATE. Cod portocaliu pentru București, deja afectat de o furtună puternică: semafoare dărâmate, copaci doborâți, trafic dat peste cap

Data actualizării: Data publicării:
O furtună de câteva minute a făcut ravagii în vestul Bucureștiului Foto: captură video

O furtună puternică, însoțită de grindină și ploaie torențială, s-a abătut sâmbătă după-amiază asupra Bucureștiului și a creat probleme în special în vestul Capitalei. Vântul a dărâmat mai mulți stâlpi cu semafoare, iar traficul este dat peste cap. Ruperea de nori a ținut câteva minute, timp suficient ca șoselele să se umple de apă și să se rupă copaci. Locuitorii au fost avertizați printr-un mesaj RO-Alert că urmează un nou episod de vreme severă în orele serii.

ACTUALIZARE ORA 22:30 Bulevardul Tineretului din sectorul 4 al Capitalei a fost complet inundat, în mai puțin de o oră de precipitații. După cum putem observa în imagini, apa trece peste capota unei mașini care traversează zona. Circulația mașinilor a fost îngreunată zeci de minute, până vidanjele au îndepărtat apa de pe carosabil. Nu este prima oară când se întâmplă asta. Aproape la fiecare ploaie, apa le creează probleme atât șoferilor, cât și pietonilor care traversează bulevardul Tineretului.

ACTUALIZARE 21:00 Locuitorii din vestul Capitalei au primit un mesaj RO-Alert, în care sunt avertizați că un nou episod de vreme severă este așteptat între orele 21:00 și 0:00. Oamenii sunt sfătuiți să stea în casă, să evite deplasările și să se pună la adăpost.

ANM a transmis o avertizare cod portocaliu pentru municipiul București valabilă în intervalul orar respectiv. Vor fi Temporar averse, ce vor avea și caracter torențial, iar prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 15-20 l/mp și izolat peste 25 l/mp, în condițiile în care în ultimele 3 ore, în unele cartiere, s-au înregistrat cantități de apă de 15-25 l/mp.

ACTUALIZARE 20:55 ISU a transmis un bilanț actualizat al pagubelor făcute de furtună:

  • 39 de copaci căzuți
  • 26 de automobile avariate
  • 1 caz de acumulare de apă în locuință
  • 1 caz tencuială căzută de pe fațada unei clădiri
  • 1 caz stâlp căzut
  • 1 caz acoperiș parțial desprins 

ACTUALIZARE 20:40 Apar noi imagini cu ravagiile furtunii în Capitală. Un bloc dintr-o zonă rezidențială nou construită din cartierul Militari a rămas fără acoperiș după furtuna din această seară. Oamenii care locuiau la ultimul etaj au fost nevoiți să strângă apa din case:

O terasă din cartierul Drumul Taberei a fost inundată complet de ploaia torențială. Oamenii ieșiseră să socializeze, însă au fost surprinși de furtună:

Știre inițială:

În Sectorul 6, au fost rupți 29 de copaci, iar 19 automobile sunt avariate.

Pe bulevardul Preciziei, tramvaiele nu circulă, întrucât s-a acumulat apă pe șosea și au căzut copaci pe carosabil.

Conform ISUBIF, pe mai multe artere au existat copaci doborâţi pe carosabil, dar şi pe maşini (pe Şoseaua Alexandriei şi pe strada Romaniţei), iar pe alte străzi - arbori în pericol să cadă. Totodată, pe mai multe străzi au fost situaţii în care, pe clădiri, elementele de construcţie riscau să se desprindă. Pe strada Intrarea Filmului, un acoperiş a fost parţial desprins de vânt, iar pe strada Humuleşti, demisolul unei locuinţe a fost inundat.

Pe Drumul Onisiei a căzut un stâlp, iar pe strada Bârgarilor s-a produs un scurtcircuit la un stâlp de iluminat.

Vestea bună este că, deocamdată, nu sunt informații că ar fi persoane rănite.

Traficul a fost îngreunat de ploaie și pe autostrada București - Pitești, unde unii șoferi au fost obligați să tragă pe banda de urgență ca să evite pericolul unui accident.

Cazuri gestionate de ISUBIF ca urmare a codului meteo:

  • Str. Apeductului – elemente de constructie in pericol de cadere
  • Str. Cernișoara – Copac căzut pe carosabil
  • Str. Drumul Osiei – Stâlp căzut Sos. Alexandriei nr. 156 – copac căzut pe carosabil
  • Str. Batiștei –Magheru, copac în pericol să cadă Intrarea Filmului – acoperiș partial desprins de vânt
  • Str. Bârgarilor – scurtcircuit la stâlp de iluminat Str. Chilia Veche – copac căzut pe auto
  • Str. Humulești - demisol locuinta inundat Str. Romaniței– copac căzut pe auto. Nu sunt persoane ranite.
  • În zonele nou-construite din cartierul Militari s-a acumulat deja apă pe șosea. Tot acolo a căzut și un copac peste o mașină.

Compania Apa Nova transmite că este pregătită să intervină în caz de posibile acumulări de apă, potrivit unui comunicat:

„Având în vedere avertizările meteorologice emise de către Administrația Națională de Meteorologie în intervalul de 28.05.2021 – 30.05.2021, respectiv Cod Galben pentru Municipiul București și Cod Portocaliu pentru județele limitrofe, care previzionează pentru Capitală ploi în cantitate de 10-20 l/mp, izolat 30 l/mp, iar pentru zonele limitrofe, de 50-90 l/mp, este posibil să se înregistreze acumulări de apă în principal în zonele depresionare ale orașului. Luând în calcul lucrările majore de investiții privind reabilitarea colectorului A0, este posibilă accentuarea efectului de acumulare a apei în zonele deservite de acesta, ca urmare a depășirii capacității de transport, în special în zonele Tineretului, Olteniței și, adiacent, Splaiul Unirii.

Compania Apa Nova, furnizorul de servicii de apă și canalizare pentru Municipiul București, este pregătită să intervină cu 17 hidrocurățitoare, 56 autoutilitare, 31 echipamente de pompare și un personal format din 140 specialiști. Echipele sunt amplasate preventiv în teren în zonele cu potențial risc de acumulare. De asemenea, Apa Nova colaborează în toată această perioadă cu Poliția Rutieră, Administrația Străzilor și Societatea de Transport București, în scopul minimizării impactului evenimentului pluviometric asupra locuitorilor Capitalei.

Pentru orice sesizare, bucureștenii pot contacta operatorul rețelei de canalizare la: - 021.207.77.77 - Call Center: - prin live-chat pe site-ul companiei la: https://www.apanovabucuresti.ro/contact - prin aplicația mobilă Apa Nova: - Google Play: https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.apanovabucuresti.app&hl=en - AppStore: https://apps.apple.com/ro/app/apa-nova-bucuresti/id1466080435

 

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum se va vota duminică la referendumul lui Nicușor Dan. Aproape 1,8 milioane de bucureşteni sunt aşteptaţi la urne

Accident mortal în București: O femeie de 52 de ani a murit lovită de o maşină în timp ce traversa strada

Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025. Peste 200.000 de bucureșteni nu au instalate încă astfel de aparate

VIDEO Inundație în București, în apropierea stației de metrou Titan: O stradă este acoperită de apă, după ce o conductă s-a spart

Partenerii noștri