Live

Video Șoferița beată care i-a ucis pe cei 4 muncitori la Iași a fost arestată. Vecini: „Era zâmbăreață, așa. S-a urcat la volan și a plecat”

Data actualizării: Data publicării:
Patru oameni au murit în urma accidentului provocat de o șoferiță beată. Foto: Ziarul de Iași

ACTUALIZARE ORA 17:00 Femeia de 39 de ani, care în noaptea de joi spre vineri a accidentat mortal, la Iași, patru muncitori şi a rănit alţi trei, în timp ce conducea sub influenţa alcoolului, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

„La data de 18 iunie, femeia reţinută a fost prezentată, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi şi Judecătoriei Iaşi, instanţa care a dispus arestarea preventivă a acesteia pentru 30 de zile”, au informat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie, potrivit Agerpres.

În noaptea de 16 spre 17 iunie, în jurul orei 1:00, un apel primit la serviciul 112 anunţa că o femeie aflată la volanul unei maşini a produs un accident rutier pe şoseaua Păcurari din Iaşi.

Maşina condusă de femeie a lovit şapte muncitori ai societăţii Citadin SA, care reparau capacul unei guri de canalizare prin care este evacuată apa pluvială. Din cauza impactului, patru dintre muncitori au murit pe loc. Alţi trei muncitori au fost răniţi şi au fost duşi la spital.

Femeia care se afla la volanul maşinii a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost dusă la spital pentru prelevare de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Ea a fost reţinută iniţial pentru o perioadă de 24 de ore, iar ulterior prezentată magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.


Știre inițială:

Femeia care a spulberat cu mașina șapte muncitori, dintre care patru au murit, a fost reținută pentru 24 de ore, iar astăzi află dacă va primi mandat de arestare. În momentul accidentului, șoferița avea o alcoolemie de 0,42 la mie. 

Strada Păcurari din Iași, ora 01:10. Un apel la 112 anunță tragedia: o mașină a intrat într-o dubă în preajma căruia se aflau 7 muncitori de la drumuri. Patru au murit pe loc.

Cristian Bârzu - director tehnic al firmei angajatoare: "Lucrarea a fost semnalizată, avut barieră, a avut popice. Popicele au fost spulberate. Muncitorii aveau veste avertizoare. Mașina era cu lumini de avarie și acel girofar."

Diana Cimpoeșu - coordonator UPU-SMURD: "Au fost găsite 8 persoane implicate în acest accident. Din păcate, 4 au decedat la locul accidentului. Este vorba despre 4 muncitori. Pentru unul s-a încercat resuscitarea, dar fără răspuns. Și 4 au fost aduși în UPU a Spitalului Sf. Spiridon."

Unul dintre bărbaţii răniţi în accident se află în continuare în stare critică la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, la terapie intensivă. Bărbatul este intubat şi ventilat mecanic, fiind sedat şi va trebui supus unei noi intervenţii chirurgicale.

La volanul mașinii care a provocat accidentul se afla o femeie de 38 de ani. Era beată, spun polițiștii, avea o alcoolemie de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat

Familiile celor 4 muncitori decedați sunt în stare de șoc. Vecinii femeii spun că au văzut-o în seara tragediei.

- A văzut-o vecinul de alături, la nu știu ce oră, pe la 10 seara. Era zâmbăreață, așa. S-a urcat la volan și a plecat.

Șoferița este cercetată pentru ucidere din culpă, vătămare corporală și conducere sub influența alcoolului.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Bilanțul morților după cutremurul devastator din Vanuatu a ajuns la 14. Sute de oameni au primit îngrijiri medicale

Doi morţi într-un grav accident rutier produs pe un bulevard din Ploieşti. Tânărul șofer ar fi făcut întrecere cu altă mașină

Cel puțin 10 persoane au murit în inundațiile devastatoare din Indonezia

„Cadavre aliniate cât vezi cu ochii”. Zeci de morți în Guineea, după un meci de fotbal

Partenerii noștri