Live

Valeriu Gheorghiță: Vaccinarea cu a treia doză ar putea începe săptămâna viitoare

Data actualizării: Data publicării:
Vaccin împotriva COVID-19. Foto: Profimedia Images

România ia în calcul administrarea mai devreme a dozei 3 de vaccin, din cauza răspândirii variantei Delta, a anunțat coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță. Decizia urmează să fie luată în această săptămână.

Prioritate vor avea cadrele medicale, persoanele în vârstă și cele cu boli cronice și imunitate scăzută.

În momentul de faţă în România este în curs de optimizare atât platforma naţională de programare pentru cea de-a treia doză, cât şi Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor tocmai pentru a fi pregătiţi în momentul în care demarăm administrarea celei de-a treia doze în România”, a spus el.

Pentru cea de-a treia doză, programarea se va face în platformă, pentru cei care merg la centrele de vaccinare. Vaccinul se poate administra și la medicul de familie, fără programare.

Cei care merg la centrele de vaccinare pentru prima și a treia doză nu au, în schimb, nevoie de programare.

Luăm în considerare, în primul rând, administrarea unei doze 3 categoriilor de persoane predispuse la forme severe de boală, cu risc mare de a nu genera un răspuns imun suficient de ridicat după prima schemă de vaccinare - şi aici sunt incluse categoriile persoanelor cu condiţii de imunosupresie, dar şi persoanele care prin natura profesiei au un risc crescut de îmbolnăvire şi care sunt implicate în activităţile critice pentru gestionarea pandemiei, precum personalul medical, a spus Gheorghiţă într-o conferinţă de presă.

Ținând cont de situaţia specifică din România, şi anume o rată de acoperire vaccinală undeva la o treime din populaţia eligibilă, cu vârsta de peste 12 ani, pentru controlul răspândirii infecţiei în rândul populaţiei, accentul trebuie să fie în continuare pus pe creşterea ratei de acoperire vaccinală, în paralel cu consolidarea răspunsului imun la persoanele vulnerabile care deja au primit prima schemă de vaccinare”, a explicat el.

Gheorghiță a spus că doza a treia ar urma să fie făcută cu vaccin pe bază de ARN mesager, adică Pfizer sau Moderna, la 6 luni după prima schemă de vaccinare.

La acest moment vorbim de administrarea dozei 3 cu vaccin pe bază de ARN Mesager, respectiv Pfizer sau Moderna, pentru scheme de vaccinare care au avut iniţial acest tip de vaccin, fie Pfizer, fie Moderna, iar persoanele care au primit vaccin de la compania AstraZeneca propunerea pe care au abordat-o toate celelalte ţări europene a fost de a administra unul dintre cele două vaccinuri pe bază de ARN Mesager, repet, în completarea vaccinării cu vector viral care a fost folosit la prima schemă”, a spus Gheorghiţă.

Luăm în considerare devansarea termenului anunțat, știm că EMA urrmează să se pronunțe pe 4 octombrie. Ținând seama de situația epidemiologică, luăm în calcul devansarea acestui termen. Săptămâna aceasta are loc o ședință de lucru la care vor participa experți și vom decide exact strategia”, a spus el.

Vor face cu prioritate a treia doză persoanele cu afecțiuni oncologice, care sunt fie în curs de tratament activ, fie tratați anterior și care se află în faza post-terapie oncologică, dar și cei care au factori de risc agravanți, care nu țin de afecțiunea oncologică, cum ar fi bolile pulmonare, cardiovasculare, diabet, ciroză hepatică și alte condiții de imunodepresie. Alte categorii sunt pacienții post-transplant, pacienții cu afecțiuni cronice, boli pulmonare cronice, boli cardiovasculare, hepatice, hematologice, renale, endocrinologice, reumatice, dermatologice, afecțiuni neurovasculare și neurovegetative, demențe, boli psihiatrice în stadiu avansat, bolile congenitale. De asemenea, pacienți cu imunodeficiențe moderate sau severe, datorate imunodeficiențelor primare, cum sunt pacienți cu HIV în orice stadiu.

Progresiv, vor fi vaccinate și celelalte categorii de persoane, cu condiția să fi trecut 6 luni de la prima schemă de vaccinare și să nu fi trecut prin boală.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Adevărul despre vaccinuri: 8 milioane de învingători

Bolsonaro, fiica lui și mai mulți apropiați ar avea certificate false de vaccinare anti-Covid. Fostul președinte a fost audiat

Guvernatorul statului New York a declarat stare de urgenţă şi dezastru după descoperirea poliomielitei în apele reziduale

Vaccinarea anti-COVID se va face doar la medicii de familie, din iulie. Cei care se vaccinează primesc vouchere de 100 de lei

Partenerii noștri