Video Unii la bal, alții la spital. Petrecerile continuă, în deplină ignorare a restricțiilor din pandemie
În timp ce sute de pacienți se chinuie să respire la terapie intensivă, alte sute de oameni se comportă de parcă nici nu ar fi pandemie. Își joacă sănătatea, a lor și a celor dragi, la ruleta rusească. În ultimele zile, de când autoritățile au interzis total evenimentele private, sute de oameni s-au strâns la petreceri sau la tot felul de adunări la care au sfidat total regulile și pericolul infectării cu noul coronavirus. Și în timp ce unii petrec nepăsători, ambulanțele stau la coadă în curțile spitalelor, iar medicii plâng de epuizare.
Primarul lăutar din Mehedinți care își rotunjește veniturile din cântări la nunți și botezuri
Propunerea controversată a primăriei, care împarte localnicii din Târgu Jiu în două tabere
Unde au loc cele mai extravagante petreceri din lume
Rafila: Valul 7 al pandemiei, posibil la toamnă
Ce e nou în valul 6 al pandemiei
Românii sunt campioni la darul de nuntă
Petreceri ca înainte de pandemie în cluburile de pe litoral
Cum am putea scăpa de pandemie?
Premierul Franței: „Al cincilea val e deja aici”
Drifturi la Băneasa
Imagini surprinse vineri seara, în parcarea unui centru comercial din zona Băneasa, din București, arată sute de tineri care se adunaseră să privească drifturi, ignorând pericolul infectării. Stăteau unii lângă alții, fără să respecte distanța și fără să poarte măști de protecție. Polițiștii au ajuns acolo, dar au reușit să legitimeze și să amendeze doar câțiva oameni, pe ceilați susținând că încearcă încă să îi identifice.
Dans în Centrul Vechi
Au uitat de pandemie și alte zeci de oameni care au dansat înghesuiți, joi noapte, la o terasă din Centrul Vechi al Capitalei. A doua zi, poliția a anunțat că l-a amendat pe administratorul localului și că încearcă să îi identifice și pe petrecăreți. Anchetatorii au deschis și un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Ignorarea regulilor vine în contextul în care Bucureștiul este pe primul loc în topul îmbolnăvirilor zilnice cu COVID-19.
Nunta dintre o asistentă la ATI și un polițist s-a încheiat cu dosar penal
O nuntă din Bihor s-a terminat cu dosar penal și pacienți infectați cu noul coronavirus. Mireasa este asistentă ATI, iar mirele, polițist. Cei doi s-au ales cu dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. La petrecerea lor au fost aproximativ 100 de persoane, într-un local din orașul Marghita, județul Bihor. Ca să poată reveni la muncă după petrecere, mireasa și-a făcut testul COVID-19, iar rezultatul a ieșit pozitiv. Fiindcă nu a prezentat simptome specifice bolii, mireasa a fost trimisă acasă de colegii doctori, în izolare la domiciliu. Și invitații de la nuntă se pot aștepta acum să fie băgați în carantină.
Nunți, botezuri, parastase
Petrecerile sunt interzise în această perioadă și în Brăila unde polițiștii au oprit un botez la care participau 36 de oameni.
În Constanța, județ care are două localități în carantină, 40 de oameni s-au adunat la o petrecere organizată într-un popas turistic.
Tot atâția au petrecut și la o aniversare, în localitatea Ineu, din județul Arad. În toate aceste cazuri, polițiștii au dat amenzi și au deschis dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
Sâmbătă, polițiștii din Ilfov au pus capăt unui parastas în Voluntari și unei nunți în Mogoșoaia, unde participau zeci de persoane.
La parastasul din Voluntari erau 29 de persoane într-un restaurant, care a fost amendat. La Mogoșoaia, nunta - cu 20 de persoane - era în curtea unui imobil. Polițiștii au întrerupt petrecerea și au dat amenzi. Valoarea acestora se ridică, în ambele cazuri, la 18.200 de lei.
Polițiștii spun că în ultimele 24 de ore au deschis cel puțin 10 dosare penale legate de zădărnicirea combaterii bolilor și au dat peste 5.000 de amenzi, în valoare de aproape 850 de mii de lei.
Reamintim că potrivit reglementărilor în vigoare, evenimentele private, precum nunți, botezuri sau mese festive, atât în spațiile deschise, cât și la interior, sunt interzise pe plan național până la scăderea numărului de cazuri de coronavirus
Specialiști: astfel de evenimente, surse sigure de infectare
Specialiștii spun că astfel de evenimente sunt surse sigure de infectare cu noul coronavirus.
„În momentul în care ne întâlnim cun un om ne întâlnim cu toţi oamenii cu care el s-a întâlnit în ultimele 14 zile. Şi aceştia pot fi zeci sau sute. Este suficient ca unul dintre ei să nu fi avut un comportament corespunzător şi deja echilibrul se poate strica”, spune Emilian Popovici, vicepreședintele Societății de Epidemiologie.
Pe de altă parte, medicii trag și un semnal de alarmă. În acest ritm de creștere al cazurilor, secțiile de Terapie Intensivă vor fi sufocate, iar personalul medical va fi depășit de situație. Sunt grăitoare niște imagini postate pe Facebook, vineri seara, de un cadru medical de la Institutul Matei Balș care arată coada de ambulanțe sosite în curtea spitalului.
O eventuală carantinare zonală ar fi soluția de stopare a creșterii numărului de cazuri noi care, spun specialiștii, în această perioadă este influențată și de temperaturile scăzute.
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News