Live

Un șofer turc de autocar a vrut să-i dea 700 de euro unui polițist de frontieră ca să ignore aproape 800 de parfumuri contrafăcute

Data publicării:
Sursa foto: Poliția de Frontieră

Polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție, în colaborare cu poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat, au realizat, sâmbătă, prinderea în flagrant a unei persoane de naționalitate turcă, în vârstă de 47 ani, în timp ce oferea suma de 700 de euro unui ofițer de poliţie de frontieră.

Pe 4 septembrie, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat s-a prezentat, pentru a intra în țară, un cetăţean turc, care conducea un autocar în care se aflau mai mulţi pasageri. Alături de el, în calitate de şoferi de rezervă, mai călătoreau doi conaţionali, în vârstă de 33, respectiv 47 de ani.

Cu ocazia controlului efectuat la compartimentul bagaje, poliţiştii de frontieră au descoperit, într-un loc special amenajat, mai multe colete care conţineau 791 de parfumuri ce purtau însemnele unor marci protejate, fiind susceptibile de a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală a titularului de marcă, arată un comunicat al instituției.

În acest context, unul dintre şoferii de rezervă a oferit ofițerului de poliție de frontieră care a efectuat cercetarile suma de 700 euro, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu, în sensul constatării infracțiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, respectiv pentru a nu se dispune măsura confiscării mărfii.

Ofițerul de poliție de frontieră a refuzat propunerea cetățeanului turc și a informat Serviciul Județean Anticorupție Dolj, procedându-se la sesizarea unității de parchet competente, care a dispus formarea unei echipe sub coordonarea unui procuror de caz și care s-a deplasat la P.T.F. Calafat în vederea constatării infracțiunii flagrante.

Cetățeanul turc a fost prins în flagrant, în timp ce oferea suma de 700 de euro ofițerului de poliţie, iar în urma cercetărilor efectuate, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a dispus cercetarea persoanei respective sub control judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Totodată, produsele de parfumerie, în valoare de aproximativ 197.750 de lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către Biroul Vamal Calafat.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Șeful Vămii București a luat mită 400 de perechi de adidași și 1.000 de parfumuri contrafăcute (referat DNA)

Mii de parfumuri "made in China", în valoare de 2,4 milioane de lei, au fost confiscate în Portul Constanța

Poliția a confiscat parfumuri contrafăcute de 700.000 de lei, după percheziții în București și Ilfov

Parfumuri false, de 2 milioane de euro, descoperite într-un TIR turcesc, la Călărași. Erau ascunse printre materiale de construcție

Partenerii noștri