Live

Un șofer din Bacău a fost prins la volan cu o alcoolemie de 3 la mie

Data actualizării: Data publicării:
Șeful Poliției Brăila a fost prins beat la volan. Foto: Facebook/Poliția Română

Șoferul de 31 de ani a fost oprit de un echipaj de poliție pe o stradă din municipiul Bacău. Era atât de beat încât, în fața polițiștilor, a picat alcooltestul înainte de a sufla în fiolă. Bărbatul avea o concetrație de peste 3 la mie alcool pur în aerul respirat. Polițiștii i-au întocmit dosar penal.

Bărbatul locuiește într-o comună din apropiere și conducea de câțiva kilometri. Din fericire, polițiștii l-au oprit înainte de a provoca o tragedie. A fost oprit în trafic pe o stardă din municipiul Bacău. Testul a arătat că bărbatul consumase o cantitate foarte mare de alcool, rezultatul alcoltestului fiind de 3,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost dus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

„Poliţiştii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, a transmis, luni, Poliţia judeţeană Bacău.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"A devenit oficial aliatul nostru împotriva României!" Anunțul făcut de presa din Kosovo, la două zile după decizia UEFA

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trei copii au ajuns în comă alcoolică la spital după ce au furat o sticlă de rachiu de la părinți

26 de ruși din regiunea Orenburg au murit după ce au băut alcool contrafăcut. Percheziții la magazine și depozite

Șofer prins în trafic, în Galați, cu o alcoolemie de comă. Ce valoare a arătat etilotestul

Un bărbat cu alcoolemie record și fără permis s-a răsturnat pe contrasens, pe Autostrada Soarelui. Traficul, restricționat

Partenerii noștri