Live

Un primar s-a ales cu dosar penal după ce ar fi intrat cu forța în casa unui bărbat și l-ar fi agresat

Data publicării:
Foto: Facebook

Polițiștii au deschis un dosar penal pe numele primarului din Cavnic, Vladimir Petruț, după ce un bărbat din localitate a depus o plângere în care îl acuza pe edil că a intrat cu forța în locuința sa, l-a agresat, amenințat și înjurat.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș, Florina Meteș, a declarat, miercuri, pentru Mediafax, că plângerea a fost depusă de un bărbat din Cavnic în cursul serii de marți.

„Marți seara, la Poliția orașului Cavnic, s-a prezentat un bărbat care a sesizat faptul că un bărbat din localitate, pe fondul unor discuții contradictorii, a pătruns în locuința sa fără acordul său, l-a agresat, i-a adresat injurii și cuvinte jignitoare, amenințîndu-l, totodată, cu acte de violență. În cauză a fost deschis un dosar penal și se desfășoară cercetări sub aspectul infracțiunilor de violare de domiciliu, lovire sau alte violențe și amenințare. Persoana pe numele căreia a fost deschis dosarul penal urmează să fie audiată”, a spus Meteș.

Surse judiciare au declarat că bărbatul pe numele căruia s-a deschis dosarul penal este primarul din Cavic, Vladimir Petruț.

Pe o rețea de socializare un bărbat l-a acuzat pe edil că, marți, ar fi intrat cu forța în apartamentul său.

„Edilul a venit la apartament la mine foarte nervos de ce am scris că el când făcea Italia ducea oameni la lucru și îi lăsa pe drumuri. Am vrut să închei discuția cu el și să închid ușa, a dat cu piciorul în ușă intrând forțat în locuință, lovindu-mă, aducând înjurături, apoi că mă dă în judecată pentru denigrarea familiei lui deoarece nevasta lui plânge în casă și să am grijă pe unde umblu că s-ar putea să am surprize. Încercând să îl scot afară n-a vrut, încercând să mă lovească iar”, se arată în postare.

Vladimir Petruț a declarat pentru Mediafax că nu l-a lovit pe bărbat și că sesizarea are la bază motive politice, urmând să depună, la rândul său, o plângere la Parchet împotriva acestuia pentru denigrare, șantaj și folosirea ilegală a unor camere video.

„M-am deplasat acasă la acel cetățean pe care îl cunosc foarte bine, am locuit în blocul respectiv 35 de ani, mi-a fost vecin, am aflat că este pensionar pe caz de psihiatrie. A împânzit blocul cu camere video ilegale, nu avea voie. Am stat și am discutat frumos, am gesticulat, dar nu l-am atins, nu l-am lovit, nu i-am făcut nimic. Nu am lovit niciodată pe nimeni. Eram îmbrăcat mai de lucru și când m-a invitat în casă m-am împiedicat de tocul de la ușă, că eram în șlapi, și am căzut în nas, iar bărbatul a și râs de mine. Atât a fost tot. Am stat un minut la discuții după care am plecat”, a spus Petruț.

În ceea ce privește dosarul penal deschis de polițiști, primarul din Cavnic a subliniat că nu este nicio problemă, deoarece mai are 48 de plângeri penale de când este edilul orașului, astfel încât una în plus nu mai contează.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Primăria care oferă vacanță la tombolă pentru cei care-și plătesc taxele la timp

Un primar PSD îi cere lui Dragnea „demisia de onoare” din toate funcțiile

Primar PSD: „Cum să faci miting când conduci țara? Sau mergi să-l aperi pe penalul Dragnea?”

Partenerii noștri